Impact in Gorj

Editia 2138 din 24 mai 2012

SWIFT: Europa nu va da americanilor date bancare „la grămadă”

Parlamentul a adoptat noua versiune a acordului antiterorist privind transferul datelor bancare către SUA. În urma cu patru luni, deputaţii respinseseră acordul precedent, dar de atunci au negociat anumite garanţii de securitate şi au obţinut ca Uniunea Europeană să înceapă în a doua parte a acestui an crearea unui sistem care să permită evitarea, pe termen scurt, a oricărui transfer de date netriate către statele terţe.

Recomandarea de a aproba încheierea acordului, elaborată de Alexander Alvaro (ADLE, DE) a fost adoptată cu 484 voturi pentru, 109 împotriva şi 12 abţineri. Acordul ar trebui să intre în vigoare la 1 august.

„În luna februarie, Parlamentul a transmis un semnal foarte clar. Am lăsat să se înţeleagă că tratatul de la Lisabona ne conferă mai multe posibilităţi şi mai multă responsabilitate” a declarat Alexander Alvaro în timpul dezbaterii din ziua precedentă. „În timpul negocierilor, Parlamentul a făcut astfel ca dispoziţii îmbunătăţite să fie integrate acestui acord”, a adăugat el.

Raportorul a subliniat de asemenea că acordul nu va conţine dispoziţii referitoare la transferurile de date intra-europene, ci doar cele referitoare la transferuri financiare spre ţări terţe - articolul 4 exclude datele referitoare la „Single Euro Payments Area” (SEPA), spaţiul unic de plăţi în euro.

Compromisul a fost susţinut de grupurile PPE, S&D, ADLE şi ECR. Grupurile Verzi/ALE, GUE/NGL şi o parte a grupului EFD s-au opus acestui acord. Două opinii minoritare au fost anexate raportului.

Eliminarea transferurilor de date „în vrac”

În ceea ce priveşte punctul cheie al acordului Parlamentului - eliminarea, la final, a transferurilor de date „în vrac” - deputaţii au obţinut, în schimbul susţinerii acordului, ca în următoarele douăsprezece luni să se înceapă crearea unui sistem european echivalent al programului nord-american „Terrorism Finance Tracking Programme” (TFTP) (Programul de urmărire a finanţărilor în scopuri teroriste), care ar pune capăt transferurilor de date bancare neindividualizate. Europa ar avea astfel o structură care ar permite analiza datelor pe teritoriul său şi nu ar transmite informaţiile decât dacă există indicii privind o pistă teroristă precisă

Un nou rol pentru Europol

O altă noutate a proiectului de acord: Europol va putea să blocheze transferurile de date către Statele Unite. Agenţia de la Haga va trebui să verifice dacă cererea Trezoreriei americane este justificată din punct de vedere al luptei antiteroriste, aceasta trebuind să fie formulată cât mai precis, pentru a reduce la minimum cantitatea de date solicitate.

Un reprezentant al UE în SUA pentru a supraveghea utilizarea datelor transferate

Noua versiune a acordului prevede în plus că utilizarea datelor transferate către autorităţile americane, care trebuie să se facă în cadrul strict al luptei antiteroriste, să fie supravegheată de un grup de controlori independenţi, inclusiv un reprezentant al UE. Aceasta persoană va putea cere justificări înaintea oricărei utilizări a datelor şi va putea să blocheze cercetările dacă va considera necesar.

Acordul interzice TFTP american să procedeze la extrageri de date sau orice alt tip de căutare automată, profilare algoritmică sau filtrare computerizată. Toate căutările de date în sistemul SWIFT vor trebui să aibă la bază o informaţie prealabilă conform căreia obiectul cercetării are legături cu terorismul sau cu finanţarea acestuia.

Căi de atac judiciar pentru cetăţenii europeni

În februarie, deputaţii ceruseră ca orice nouă propunere să ofere garanţii cetăţenilor europeni cu privire la aplicarea aceloraşi proceduri judiciare ca cele care se aplica pentru datele deţinute pe teritoriul european. Noua propunere prevede că legea americană să dispună dreptul la recurs fără discriminare de naţionalitate.

Păstrarea şi ştergerea datelor

Textul prevede că datele extrase nu vor putea fi conservate decât pe durata procedurilor şi investigaţiilor specifice pentru care sunt utilizate. Trezoreria americană va trebui să facă bilanţul datelor neextrase care nu mai sunt necesare în scopuri antiteroriste şi va trebui să le şteargă. Aceste date vor trebui şterse după cel mult cinci ani.

Ce urmează

Acordul ar trebui să intre în vigoare la 1 august, pentru o durată de 5 ani, şi va fi apoi reînnoit în fiecare an. Autorităţile europene şi cele americane vor trebui să facă bilanţul funcţionarii garanţiilor de securitate şi al sistemelor de control al acordului cel mai târziu la şase luni de la intrarea sa în vigoare. În ceea ce priveşte TFTP european, Comisia va trebui să publice peste 3 ani un raport privind progresele înregistrate.

Sursa: PE  |  13/07/2010  |  152 afisari

citeste si:

Gorjenii încearcă să „combată” violenţa

Lansarea Campaniei celor 16 zile de activism impotriva violentei asupra femeii a reunit zilele trecute la Muzeul Judetean Gorj reprezentanti ai institutiilor publice dar si persoane obisnuite. In cadrul acestui eveniment au fost prezentate alocutiuni ale partenerilor institutiona...

Cariera Roşiuţa scoate „aurul negru” de 25 de ani

Lideri de sindicat reprezentanti ai USMO directori de la Complexurile Energetice si chiar viitorul sef al Companiei Electra cu totii si-au dat intalnire la Motru pentru a sarbatorii impreuna implinirea a 25 de ani de la darea in functiune a Carierei Rosiuta. Numarandu-se printre ...

Iarnă cu restricţii la Rânca

Drumarii au actionat cu material antiderapant inca de joi noaptea pentru ca zapada sa nu creeze probleme in trafic. Sunt cel putin trei masini de deszapezire si o turbofreza gata sa intervina mai ales in zona Releului unde de obicei cand ninge viscolit se creeaza blocaje. Se circ...

Criza bumbacului scumpeşte hainele confecţionate la Târgu-Jiu

Producatorii de haine din Targu Jiu se asteapta deja ca in primavara produselor lor sa se scumpeasca la magazinele din strainatate pentru care lucreaza. Stocurile la nivel mondial au scazut rapid si astfel producatorii asiatici de bumbac au ridicat pretul. Influenta chinezilor e...

Investiţiile în desulfurarea CE Turceni continuă

Complexul Energetic Turceni s-a aflat in urma cu doua zile in atentia Ministrului Secretar de Stat de la Ministrul Economiei Tudor Serban dar si a presedintelui ANRE Petre Sificiu. Curios este faptul ca tot miercuri directorul general al Complexului Turceni Octavian Graur a fost...

Secrete pescăreşti

Mare sau mic! Pescuitul cleanului la artificiale este stilul de pescuit care mie imi e cel mai la indemana. Sedintele sunt scurte asa ca nici sotia mea nu se supara ca lipsesc prea mult de acasa. Pline de satisfactie mai intodeauna iar uneori dezamagitoare dar cu multe invatamin...

parteneri
© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora. Din 12.04.2004.

Made by BIllI © 2009