Start la majorarea preţului la apă
Consilierii municipali târgujieni au aprobat ieri majorarea tarifelor la apă şi canalizare percepute populaţiei. Aşa cum anunţase directorul furnizorului Aparegio, Ion Popescu, majorarea preţului se aplică de la 1 august. Astfel, distribuţia apei potabile şi canalizarea menajeră vor fi mai scumpe, majorarea fiind determinată de evoluţia inflaţiei. Astfel, se ajunge de la 1,07 lei fără TVA, la 1,37 fără TVA, pe un metru cub de apă. La canalizare, un metru cub de apă va creşte de la 0,91 fără TVA, la 1,16 fără TVA. Cu alte cuvinte, o familie cu venituri medii va ajunge să plătească aproximativ 370.000 de lei vechi.
Directorul Aparegio Gorj, Ion Popescu, a declarat că această scumpire face parte dintr-un grafic realizat în baza unui proiect de finanţare externă, iar pentru acoperirea investiţiilor privind distribuţia apei, canalizare şi epurare, preţul apei va creşte gradual până în 2013.
Reprezentanţii Aparegio Gorj au trimis o adresă municipalităţii, prin care atenţionează că „nerespectarea creşterii tarifelor conform prevederilor contractuale asumate, va conduce la sistarea finanţării şi neîncadrarea în prevederile planului naţional de conformare la capitolul Mediu, din Tratatul de Aderare la UE şi va atrage poveri contravenţionale fiscale şi financiare foarte mari asupra proprietarilor de sisteme publice de alimentare cu apă şi canalizare, respectiv Autorităţile Publice Locale, ca deţinători în patrimoniu public a acestor sisteme”.
Mihaela C. Horvath | 27/07/2010 | 488 afisari
citeste si:
Lansarea Campaniei celor 16 zile de activism impotriva violentei asupra femeii a reunit zilele trecute la Muzeul Judetean Gorj reprezentanti ai institutiilor publice dar si persoane obisnuite. In cadrul acestui eveniment au fost prezentate alocutiuni ale partenerilor institutiona...
Lideri de sindicat reprezentanti ai USMO directori de la Complexurile Energetice si chiar viitorul sef al Companiei Electra cu totii si-au dat intalnire la Motru pentru a sarbatorii impreuna implinirea a 25 de ani de la darea in functiune a Carierei Rosiuta. Numarandu-se printre ...
Drumarii au actionat cu material antiderapant inca de joi noaptea pentru ca zapada sa nu creeze probleme in trafic. Sunt cel putin trei masini de deszapezire si o turbofreza gata sa intervina mai ales in zona Releului unde de obicei cand ninge viscolit se creeaza blocaje. Se circ...
Producatorii de haine din Targu Jiu se asteapta deja ca in primavara produselor lor sa se scumpeasca la magazinele din strainatate pentru care lucreaza. Stocurile la nivel mondial au scazut rapid si astfel producatorii asiatici de bumbac au ridicat pretul. Influenta chinezilor e...
Complexul Energetic Turceni s-a aflat in urma cu doua zile in atentia Ministrului Secretar de Stat de la Ministrul Economiei Tudor Serban dar si a presedintelui ANRE Petre Sificiu. Curios este faptul ca tot miercuri directorul general al Complexului Turceni Octavian Graur a fost...
Mare sau mic!
Pescuitul cleanului la artificiale este stilul de pescuit care mie imi e cel mai la indemana. Sedintele sunt scurte asa ca nici sotia mea nu se supara ca lipsesc prea mult de acasa. Pline de satisfactie mai intodeauna iar uneori dezamagitoare dar cu multe invatamin...