Vine indemnizaţia pentru creşterea copiilor…
Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Gorj ţine să le liniştească pe mamele care de zile bune nu şi-au putut ridica indemnizaţiile pentru creşterea copiilor. Ca atare, potrivit directoarei Paulina Bâlteanu, „în luna martie, bugetul asigurării plăţilor pentru alocaţiile de stat pentru copii, indemnizaţiile de creştere şi celelalte alocaţii familiale, a fost alocat în totalitate în primele două decade ale lunii în curs şi virat în teritoriu în trei tranşe, în toate cele 43 de judeţe ale ţării”. În aceste condiţii, după zile întregi în care nu a scos nici un cuvânt, directoarea Bâlteanu ţine să facă precizarea că „nu au fost şi nu sunt probleme generate de lipsa fondurilor necesare, astfel încât plata alocaţiilor nu este sub nici o formă pusă în pericol în 2010, fiecare beneficiar încasând suma cuvenită la termenul de plată prevăzut în deciziile individuale de stabilire şi plată a drepturilor, cuprins între 8-27 ale lunii”.
Irinel Ceuranu | 23/03/2010 | 330 afisari
citeste si:
Lansarea Campaniei celor 16 zile de activism impotriva violentei asupra femeii a reunit zilele trecute la Muzeul Judetean Gorj reprezentanti ai institutiilor publice dar si persoane obisnuite. In cadrul acestui eveniment au fost prezentate alocutiuni ale partenerilor institutiona...
Lideri de sindicat reprezentanti ai USMO directori de la Complexurile Energetice si chiar viitorul sef al Companiei Electra cu totii si-au dat intalnire la Motru pentru a sarbatorii impreuna implinirea a 25 de ani de la darea in functiune a Carierei Rosiuta. Numarandu-se printre ...
Drumarii au actionat cu material antiderapant inca de joi noaptea pentru ca zapada sa nu creeze probleme in trafic. Sunt cel putin trei masini de deszapezire si o turbofreza gata sa intervina mai ales in zona Releului unde de obicei cand ninge viscolit se creeaza blocaje. Se circ...
Producatorii de haine din Targu Jiu se asteapta deja ca in primavara produselor lor sa se scumpeasca la magazinele din strainatate pentru care lucreaza. Stocurile la nivel mondial au scazut rapid si astfel producatorii asiatici de bumbac au ridicat pretul. Influenta chinezilor e...
Complexul Energetic Turceni s-a aflat in urma cu doua zile in atentia Ministrului Secretar de Stat de la Ministrul Economiei Tudor Serban dar si a presedintelui ANRE Petre Sificiu. Curios este faptul ca tot miercuri directorul general al Complexului Turceni Octavian Graur a fost...
Mare sau mic!
Pescuitul cleanului la artificiale este stilul de pescuit care mie imi e cel mai la indemana. Sedintele sunt scurte asa ca nici sotia mea nu se supara ca lipsesc prea mult de acasa. Pline de satisfactie mai intodeauna iar uneori dezamagitoare dar cu multe invatamin...