Promovare cu controverse
Cocoş, al doilea om la Parchetul Judeţean
Locul deţinut de fostul prim-procuror adjunct al Parchetului Judeţean Gorj, Janeta Cosmulescu, cea care a ieşit de ceva vreme la pensie, a fost ocupat recent de un procuror de la Motru. Este vorba despre Felicia Cocoş, procurorul şef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, care, în vara lui 2006, a fost implicată în scandalul concursurilor ilegale pentru funcţii, de la Institutul Naţional al Magistraturii (INM).
Procurorul Felicia Cocoş a fost promovată şef la Motru, în iunie 2006, în urma unui concurs, cel puţin dubios, care s-a susţinut la INM. Procurorul de la Gorj figurează astfel pe o listă de magistraţi care au fost promovaţi, în urmă cu patru ani, de către directorul Institutului Naţional al Magistraturii, Mihai Selegean, cel învinuit că ar fi acceptat tacit neregulile apărute în cadrul acelui concurs, pentru funcţii de conducere adresate procurorilor, protejând astfel o grupare infracţională în sânul celei mai respectate instituţii juridice din România.
Presa de atunci relata că Selegean nu ar fi informat Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la problemele pe care le-ar fi întâmpinat în timpul concursului respectiv, adresat procurorilor, la care a participat de altfel şi Cocoş. Directorul INM, Mihai Selegean, a recunoscut, de asemenea, că la acea dată au existat unele probleme în desfăşurarea concursurilor, dar a susţinut ca numai la ultimul dintre acestea ar fi fost repetate subiectele de la domeniul management. De asemenea, Selegean a admis ca nu a informat CSM-ul cu privire la neregulile descoperite. În ciuda problemelor apărute la concurs, procurorul Felicia Cocoş a rămas bine-mersi pe post.
Transfer la Parchetul Judeţean
După incidentul din 2006, a trebuit să mai treacă încă trei ani până când procuroarea să îşi atingă scopul, adică funcţia dorită la Târgu-Jiu. Felicia Cocoş a ajuns, astfel, abia în mai anul trecut la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, fiind promovată în urma unui concurs la care au mai participat alte trei persoane. Este vorba despre Ilie Lavinia Mariana, Teodorescu Michaela Loredana şi Sorin Tomoiu.
Cea mai mare notă, adică 9.50, a fost însă obţinută de Cocoş, care a şi ocupat astfel postul vacant de la Parchetul Judeţean, iar acum, după nici un an de zile, i-a luat locul Janetei Cosmulescu. Activitatea Feliciei Cocoş este însă aproape necunoscută, cel puţin opiniei publice, aceasta nesoluţionând nici un dosar cu răsunet în timpul carierei sale de procuror, şi mai ales de procuror şef, nici la Motru, şi nici la Târgu-Jiu. Despre Felicia Cocoş nu se cunoaşte decât repetatele încercări ale acesteia de a prinde un loc călduţ şi ţinta de a ajunge la Parchetul Judeţean Gorj. În ce priveşte notele obţinute la nenumăratele concursuri pe posturi, pe lângă cea obţinută în mai 2009, de 9.50, se mai afla şi o notă de 6.30, luată la una dintre încercările sale de promovare pe actualul post.
Felicia Cocoş nu este singura din familie angajată în sistemul de justiţie. Acesta mai are o soră, tot procuror, Iuliana Colceriu, care activează însă la Turda.
Mihai Popescu | 04/03/2010 | 1468 afisari










