Impact in Gorj

Editia 2138 din 24 mai 2012

Giganţii energetici se prăbuşesc în instanţele de judecată

Proiectul înfiinţării giganţilor energetici, Hidroenergetica şi Electra, este practic nerealizabil. Cele două mari companii, ce ar fi trebuit să cuprindă tot sistemul energetic românesc, nu pot fi înfiinţate pentru că s-au „lovit” de opoziţiile depuse la Registrul Comerţului de federaţiile sindicale, de reprezentanţii Fondului Proprietatea şi de persoane fizice. Unităţile energetice ce trebuie incluse în Electra şi Hidroenergetica sunt datoare cu mii de euro către salariaţi, debite cu care nu pot intra în cele două companii.

Bătălia se duce departe de ochii publicului, însă ea există. Şefii federaţiilor sindicale sunt de părere că, dacă se respectă legea, înfiinţarea celor două companii nu poate fi posibilă. Părerea lor este că proiectul poate fi realizabil doar dacă se vor ignora reglementările legale, fapt ce până şi pentru PD-L este greu de „digerat”.

Complet de judecată recuzat

În urmă cu câteva zile, adică în data de 29 iunie, a avut loc al doilea termen de judecată, la Tribunalul Bucureşti, în procesul Federaţiei Hidrosind cu actuala Hidroelectrica. Sindicatele au făcut cerere de recuzare a completului de judecată: „Primul termen a fost în data de 21 iunie. Apoi, au emis două citaţii aceluiaşi sindicat, cu două termene diferite. Unul, pentru data de 22 iunie 2010, iar al doilea, incredibil, pentru… 8 martie 2011. În 22 iunie, s-a amânat pentru data de 29 iunie, pentru că nu au fost prezenţi reprezentanţii de la Registrul Comerţului. În 29 iunie, am depus cerere de recuzare a completului de judecată şi ni s-a admis. Nu e posibil să primeşti două citaţii cu termene diferite, e bătaie de joc. Procesul va continua cu alt complet de judecată”, a declarat preşedintele Federaţiei Hidrosin, Decebal Sulea.

Peste 2,3 milioane de euro datorii

Hidroelectrica este una dintre societăţile care urmau să facă parte din compania gigant Hidroenergetica, alături de alte unităţi de stat. Numai că aceasta a acumulat datorii de peste 100 miliarde de lei vechi, adică 10 milioane RON, ceea ce înseamnă peste 2,3 milioane de euro, către salariaţii sindicalişti. Suma este colosală, Federaţia Hidrosind fiind îndreptăţită să-şi ceară drepturile: „Sunt nişte drepturi salariale din 2003. Este vorba despre 100 miliarde de lei vechi. Hidroelectrica nu poate să facă parte din viitoarea companie, decât dacă îşi va plăti datoriile acumulate”, a mai spus preşedintele Hidrosind, Decebal Sulea.

Nici SNLO nu stă mai bine

Conturile Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia pot fi oricând blocate, mai ales că societatea datorează bugetului de stat aproximativ 160 miliarde de lei vechi. Nici Electra nu poate fi înfiinţată, deoarece una din unităţile care s-ar transforma în sucursală, cum e SNLO, are datorii neplătite încă.

15 acţiuni în Justiţie

În prezent sunt aproximativ 15 acţiuni în justiţie, sindicate, persoane fizice, dar şi Fondul Proprietatea punând opoziţie la Registrul Comerţului, procedura urmând şi în instanţa de judecată. Paleta variată a opozanţilor care nu doresc înfiinţarea celor două companii naţionale, decât dacă li se plătesc datoriile, este o adevărată pacoste pentru Ministerul Economiei, iniţiatorul „restructurării sistemului energetic” din România. Ca atare, toate planurile pedeliştilor locali ce conduc complexurile energetice şi SNLO sunt date peste cap. Febra care i-a cuprins, mai ales în privinţa noii organigrame a deja „utopicei” companii Electra, a fost practic degeaba. „Precipitaţii” de la Gorj făceau „cărări” în capitală, ca mai-marii să nu-i uite şi să le asigure un loc călduţ la vârful Electra. Toate acestea pălesc, iar „reorganizarea sistemului”, aşa cum a fost plănuită de Videanu, liderul FNME, Marin Condescu, la care a „lucrat” şi şeful din umbră al PD-L Gorj, Ionel Manţog – director economic la CE Turceni, devine un balon de săpun. „Salariaţii, Fondul Proprietatea şi persoanele fizice care au intentat individual proces sunt, în fapt, creditori ai unităţilor energetice. Cert este că unităţile de stat au de plătit impozite şi taxe, acumulând, pe parcursul anilor, sume uriaşe. Alte două sindicate de la Nuclearelectrica au depus Opoziţie, iar procesele sunt deja pe rol. De asemenea, cei care contestă înfiinţarea companiilor sunt şi sindicatele a şase sucursale ale Hidroelectrica. Este vorba despre reprezentanţii sindicali Hidroserv de la Piatra Neamţ, Sebeş, Porţile de Fier, Curtea de Argeş, Rm. Vâlcea şi Slatina, plus persoane fizice, din care două sunt din Târgu-Jiu. Aceştia au deschis acţiuni individuale şi fac parte şi din Fondul Proprietatea”, a mai spus preşedintele Hidrosind, Decebal Sulea.

Din păcate, cel care urma să deţină funcţia de director general al Electra, actualul director al Complexului Energetic Craiova, Constantin Bălăşoiu, nu a răspuns apelurilor noastre telefonice, pentru a comenta această situaţie.

Mihaela C. Horvath  |  01/07/2010  |  1794 afisari

citeste si:

Datoriile CET Govora lasă sinistraţii fără despăgubiri

Astazi cei 22 de copii care trebuie sa ajunga la scoala din orasul Berbesti vor ramane acasa. Sinistratilor le-a fost promisa stramutarea dar datoriile neachitate de CET Govora au facut ca actiunea sa fie amanata. La sfarsitul saptamanii trecute localnicii s-au trezit dimineata...

Şeful SNLO, propus pentru funcţia de secretar de stat

Convocati in cadrul sedintei CODA cei 35 de membrii din conducerea interimara a PD-L au continuat seria audierilor privind pe cei care sunt sustinuti politic pentru functiile de directori generali la institutiile deconcetrate. Daca saptamana trecuta s-au data vize pentru AJOFM de...

Manţog, director general la Sucursala Minieră

Chiar daca si la ora actuala situatia in SNLO este una grea prin scaderea comenzilor de carbune totusi actuala conducere a Societatii Lignitului are meritul ca a reusit cu sprijinul Ministerului Economiei atat in 2009 cat si in 2010 sa efectueze circuitele financiare prin care u...

Uşa fostului director adjunct al Direcţiei Agricole a fost sigilată

Balamucul de la Directia Agricola Gorj este departe de final zilele trecute avand loc un nou episod din filmul Flegme si injuraturi intre directorul Aurel Tomescu si fostul director adjunct Virgil Dragusin. Acesta din urma a fost reclamat la DNA injurat scuipat si in final scos d...

Poliţişti vitezomani şi fără asigurare la maşină

Imbracati in uniforma de politist si decorati cu insemnele nationale angajati ai Inspectoratului de Politie al Judetului Gorj impun respect. Doar ca in aceleasi haine politienesti unii dintre politisti arunca o pata pe institutie demonstrand ca nu de fiecare data oamenii legii re...

Sexgate cu fete de pe Jiu

Numele a doua tinere din Targu Jiu apar in rechizitoriul intocmit de anchetatorii DIICOT Bucuresti ca fiind implicate in scandalul sexual unde apare si numele omului de afaceri Robet Negoita. Potrivit publicatiilor nationale fetele 80 la numar ar fi fost plasate ca prostituate de...

parteneri
© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora. Din 12.04.2004.

Made by BIllI © 2009