Zic şi eu nu dau cu paru’!
Funcţionarii PD-L
Până de curând exista un anumit număr de parlamentari despre care preşedintele Traian Băsescu spunea că sunt o ruşine pentru ţară şi se referea la 322 de aleşi care nu erau de acord cu ce face preşedintele sau partidul său.
De ieri, un alt număr, nu-l ştiu exact, tot majoritar, a promulgat o lege prin care dispar specialiştii din instituţiile şi administraţia publică românească şi intră politrucii. Nu înseamnă că nu s-a petrecut şi până acum la fel sau că PD-L-iştii sunt singurii de condamnat. Atât liberalii cât şi social-democraţii au politizat cât s-a putut de mult instituţiile publice. Numai că aceste două partide au avut şi un opritor. Legea.
De ieri, partidul prezidenţial, cu sprijinul ungurilor şi al aşa-zişilor independenţi, a promovat în Parlament o lege prin care politicul face numirile la instituţiile publice, având şi un amărât de paravan numit concurs. Astfel, orice director de instituţie poate fi schimbat politic şi înlocuit cu oricine, fără a se impune multe criterii de competenţă. De altfel, legea nici măcar nu a fost dezbătută pentru o eventuală perfectare, fiind trecută ca rapidul prin gară.
Din acest moment, niciun specialist nu va mai prinde post de conducere dacă nu pupă tălpiţele preşedintelui de partid, iar la Gorj este vorba despre Ionel Manţog, preşedintele din umbră. Pupatul, însă, nu va fi de ajuns, pentru că Manţog şi organizaţia, cel puţin aşa spun, au cheltuit mulţi bani în campanie, iar aceştia trebuie recuperaţi, fiind trataţi ca o investiţie pentru următorii cinci ani cât Traian Băsescu mai este preşedintele românilor. Eu sper ca preşedintele să aibă o altă viziune în acest mandat şi să vrea să intre în istorie prin curăţarea propriului partid, dar şi printr-o încurajare a justiţiei de a-şi face treaba cu marii corupţi.
În aşteptarea acestei legi s-au întocmit de mult timp liste cu noii directori care-i vor înlocui pe cei PSD-işti rămaşi pe funcţie sau pe cei prea incompetenţi numiţi cu puţin timp în urmă de PD-L.
Nu ştiu, încă, dacă această lege se referă şi la poliţie, jandarmi şi alte instituţii de siguranţă şi securitate. Măcar la acestea sper să nu se implice politicul. Ar fi un dezastru dacă s-ar ajunge ca acei corupţi care conduc unele partide să dicteze şefii Poliţiei, adică să aibă puterea de numire asupra celor care le cercetează dosarele penale.
Singurul aspect bun care ar putea apărea după această lege ar fi că prefectul şi subprefecţii vor redeveni numiţi politic, ceea ce este o realitate în ciuda ascunderii după deget. Aceştia nu pot fi reprezentanţi imparţiali ai unui guvern politic şi s-a demonstrat că, vrând, nevrând, acţionează, în unele cazuri, politic.
Cosmin Pigui | 03/03/2010 | 611 afisari









