Zic si eu nu dau cu paru'!
Hoţul se dă şmecher
Suntem martorii unei dezbateri publice privind alegerea viitorului preşedinte al PNL Gorj. Discuţiile sunt care pe care susţine. Că PD-L-ul îl susţine pe Dian Popescu şi că Radu Angheloiu este susţinut de PSD. Pe lângă această discuţie, apare şi sloganul lui Popescu, conform căruia acesta are bani foarte mulţi, de nu are ce face cu ei, şi poate susţine campanii şi PNL-ul în viitor.
Ideea este alta. Dian Popescu este falit. Mai mult este şi unul dintre cei mai mari evazionişti. Despre asta vom vorbi mâine pe larg, cu lux de amănunte, despre cum statul este prejudiciat cu sute de mii de euro anual. Până atunci, în afară de faptul că pozează, Popescu este disperat. Nu are bani. Investiţiile în petrol au fost reduse la maxim, exact ca în orice domeniu de activitate, iar contractele sale nu mai sunt directe. În contractele pe care le are cu statul, banii nu există, chiar dacă numele său este Dian Popescu. Auzim că a făcut Colegiul Naţional de Informaţii. Orice cetăţean care poate da o sumă de bani sau are ceva susţinere poate să o facă. În PNL, Popescu are susţinere din partea lui Radu Stroe şi a Noricăi Nicolai. În rest, chiar şi liberalii au gust şi pretenţii. Nu poţi să ajungi din mecanic auto şef peste liberalii din Gorj. Mai ales că el este liberal pârât, slugă a manţogului.
Dian a crescut pe spinarea unor cunoştinţe şi a unor prieteni. Din nimic crede că a ajuns cineva. Din păcate pentru el, este tot nimic. Un nimic falit. Un falit evazionist care va răspunde în faţa legii. Din cel mai mare evazionist al Gorjului, cel mai tupeist, vrea să ajungă mare preşedinte de partid, crezând că astfel va căpăta imunitate şi că se va putea şi îndestula.
Personal am fost foarte bun prieten. Până mi-a dat ţeapă. Aşa cum se face între „prieteni”. De fapt, un ordinar, fără mumă şi fără principii. La un moment dat l-am transformat din nimic în cineva. În sfârşit reuşise să se ridice dintre ţiclenari şi să stea la masă cu oamenii care luau decizii în acest judeţ.
Ţărănuşul de Ţicleni, care încearcă să pozeze în mare om politic, cheltuieşte banii altora, pentru că are mulţi agenţi economici care l-au acţionat în instanţă pentru a-şi recupera banii de la el, pe la Mariott. În prima fază o făcea cu Morega, a cărui slugă şi executant devenise în PNL Gorj.
Obţinând intrări, tot cu banii altora, a început să-şi „ungă” intrările prin PNL la nivel central. Şi a reuşit, pozând în nabab, om potent. Mai mult, devenise preşedinte la municipiu, chiar înainte de alegerile pentru preşedinţie. Beneficiind de imaginea crescută a lui Crin Antonescu, pe bună dreptate, în Târgu-Jiu s-a obţinut un scor bun. Faptul că a adus în stradă 150 de aşa-zişi liberali o dată sau de două ori, cu pancarte pe care scria PNL, l-a făcut să afirme că a obţinut un scor istoric. Un scor care nu i-a aparţinut, ci unul pe care l-a confiscat.
Oricum, mâine ne vom delecta cu un material care va prezenta cum cel care se prezintă, fals, ca şi câştigător al alegerilor în PNL, a trăit în ultimul an doar din evaziune fiscală, fiind cel mai ilegal agent economic din judeţ.
Cosmin Pigui | 02/09/2010 | 766 afisari









