Impact in Gorj

Editia 2138 din 24 mai 2012

Ne crizăm

De acum câteva luni au început discuţiile despre măsurile anticriză. Asta după ce un an şi jumătate nu s-a făcut nimic pentru a pregăti economia şi ţara să facă faţă valului crizei economice. Avem, în schimb, de la începutul anului, discuţii non-stop cu privire la ce măsuri ar fi mai bune pentru a salva economia.

Prima jumătate a anului a fost presărată doar cu discuţii ameţitoare, zeci de ipoteze, de variante, dar nu s-a găsit, până acum, varianta salvatoare. Nici preşedintele Traian Băsescu nu a avut o imagine clară şi nici premierul Emil Boc nu ne-au lămurit că ştiu ce se întâmplă şi ce trebuie făcut. Cea mai bună măsură ar fi fost cea a reducerii numărului bugetarilor, număr aproape dublat în ultimii patru ani cu pilele de partid. Agenţiile guvernamentale nu au dispărut nici acum, există aceeaşi birocraţie, dar Boc a găsit soluţia de a se face economii la bugetul statului: se reduce numărul de subprefecţi. Când discutăm de sute de mii de funcţionari publici care taie frunză la câini, 42 de subprefecţi disponibilizaţi ajung să fie soluţia salvatoare.

O politică falimentară a existat şi în minerit şi energie. În lipsă de cerere de energie electrică şi, automat, de cărbune, minerii şi energeticienii au fost trimişi acasă, în şomaj tehnic. În această perioadă au primit 75% din salariu, dar nu au produs nimic şi, cel mai grav, circa 15.000 de angajaţi nu au mai plătit taxe grase către stat. Măsura a afectat încasările la bugetul statului, şi aşa subţiat la maxim de criză şi lipsa măsurile de revigorare economică.

Cu 25% reducere la salarii şi cu un TVA mărit cu 5%, funcţionarii publici sunt cei mai afectaţi de noile măsuri. La fel şi pensionarii şi toţi angajaţii din privat. Nu mai vorbesc de agenţii economici care vor simţi cum scad vânzările şi serviciile, astfel înmulţindu-se numărul şomerilor proveniţi din şomaj.

În acest moment nu există măsuri de încurajare a creşterii economice, societăţile private nefiind încurajate şi susţinute să supravieţuiască momentelor grele economice prin care trec. Aceste măsuri lipsind este clar că nici încasările la buget nu vor creşte, ci, din contră, vor continua să crească. Iar cu 24% TVA va înflori evaziunea, pentru mulţi neexistând o altă variantă pentru a supravieţui.

Cosmin Pigui  |  09/07/2010  |  330 afisari

citeste si:

Unde-s ţepele?

In ritmul pe care-l vedem fiecare din noi la televizor vom ramane destul de repede fara guvern. Nu ca ar fi o problema guvernul pentru ca oricand in locul sau apare un altul mai bun sau mai rau. Situatia din Finante a pus pe jar guvernantii dar se asteapta ca si alte institutii ...

Pensie politică

S-a confirmat ieri ca totul este politizat. Curtea Constitutionala a stabilit ieri ca Legea Pensiilor promulgata ilegal in Parlament printr-o numaratoare mincinoasa a voturilor este legala. Consecintele acestei legi ii afecteaza mai ales pe cei care au lucrat in conditii grele bi...

Foarte bine

Sfarsitul saptamanii trecute poate fi considerat ca unul fructuos pentru Gorj ministrul Administratiei si Internelor Traian Igas acceptand invitatia prefectului Liviu Andrei de a participa la o intalnire in statiunea gorjeana Ranca. Ministrului i-a placut si a si promis ca se va ...

Parazitul vorbeşte

Am urmarit cu interes disputa privind soliditatea unor cladiri din Gorj in cazul unui cutremur mai serios. Doi specialisti Purcel si Cimpoieru sunt contrazisi de actualul sef al Inspectiei in Constructii Gorj Ilie Merfu acesta contestand valoarea si cunostiintele acestora in dome...

Ţeparul neautorizat

Una dintre multele institutii publice ale statului ne-a confirmat pentru ca n-a avut incotro ca hotelul teparului Dian Popescu proaspat ales dar neconfirmat presedinte al PNL functioneaza ilegal. Acesta nu a avut niciodata autorizatie de constructie si proiect dar sustine peste t...

Şi minerii contestă portocaliul

Toamna 2010 este toamna protestelor impotriva guvernului. De fapt este toamna inceputului protestelor pentru ca este greu de crezut ca acestea vor fi stopate cu guvernul Boc la fraiele tarii. Sindicalistilor si poporului le-a ramas clar inoculat ca in Guvernarea Tariceanu le-a fo...

parteneri
© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora. Din 12.04.2004.

Made by BIllI © 2009