Nota de (pe)trecere
Guvernul României produce în fiecare zi câte o încurcătură pe care o prezintă drept definitivă şi irevocabilă. Ultima lege irevocabilă adoptată a produs cea mai mare încurcătură a salariilor, deşi a fost prezentată ca o lege echitabilă, aceasta pentru că era nevoie să se primească banii împrumutaţi de la FMI. După adoptarea acestei legi, salariile nesimţite s-au redobândit în instanţă, instanţa însăşi a redus doza de bun simţ a propriilor salarii şi, pentru că nu mai avea cine să fie tăiat de la drepturi, s-a bătut cu pumnul în masă în faţa păstorilor de sindicate.
De Paşte, sindicaliştii spun că vor trece la acţiune, dar probabil că vor găsi guvernul în vacanţă. Greşelile administraţiei guvernamentale sunt mult mai mari şi mai periculoase decât ne putem închipui, numeroasele schimbări de guvern au risipit iluzia de libertate, iar poporul a obosit să mai îndure frământările cotidiene la care este supus.
Mai mult decât atât, românii înţeleg că Guvernul Boc este atât de afectat de stabilitatea propriei puteri încât a ajuns să cedeze teme naţionale pentru un strop de susţinere politică. La toate acestea se adaugă decizia profesorilor de a veni la şcoală de pomană, consacrând o formă superioară de analfabetism dirijat.
De la 1 aprilie se va scumpi şi abonamentul la suferinţă, reţeta compensată a cetăţeanului român de vârsta a doua şi a treia a rafinat mişeleşte şi pe îndelete reţeta compensată. O ţară bolnavă şi fără viitor nu are cum să nu convină acelora care cerşesc o lună de zile voturi, după care benchetuiesc 47 de luni la preşedinţie, la parlament, la primării, la consiliile locale şi la consiliile judeţene pe cei mai frumoşi şi mai siguri bani.
Aleşii noştri nu plâng după valorile care pleacă, după copiii care se îmbolnăvesc, după oamenii care mor înainte de vreme şi nici după libertate, ci doar după interesele şi portofelele lor. Ei bine, această stare de lucruri l-a enervat până şi pe marioneta Emil Boc, care pretinde că ar fi exponentul unui guvern emanat de fructele mâniei şi ale minciunii.
De Paşte, românii de afară nu mai vin în ţară, chiar dacă găina românească mai face încă un ou sănătos şi nu mai are dop la fund. Problema e veche, odată un premier de fundal albastru ne invita arogant să-i numărăm ouăle, astăzi alt premier, care precis ştie povestea cu cocoşul roşu, vorbeşte multe şi nu face nimic, în timp ce românii îşi fac bagajele de la ultimele locuri de muncă foarte, foarte prost plătite.
Zilele acestea, portocaliii din Gorj dau de pomană o funcţie de preşedinte de organizaţie judeţeană unui gorjean care se străduieşte obsesiv să ne arate cât de deştept este.
Îmi pare rău, dar 90% dintre gorjeni sunt săraci şi obosiţi de atâta obsesie şi, de ce nu, de falsă persuasiune. Ori Gorjul nu este noul Babilon şi nici noul Ierusalim, e un judeţ unde erau odinioară aduşi să moară câinii. Poate nu întâmplător, zi de zi, un intelectual anonim hrăneşte câinii vagabonzi de pe Bujorăscu.
Dacă în Gorj câinii s-au sălbăticit, cu siguranţă că politicienii au ajuns deja mai răi decât câinii şi singura lor şansă este ca Gorjul să mai aibă cu ce să-i hrănească.
Constantin Bunilă | 22/03/2010 | 255 afisari
