Zic si eu nu dau cu paru'!
Unde-s ţepele?
În ritmul pe care-l vedem fiecare din noi la televizor vom rămâne destul de repede fără guvern. Nu că ar fi o problemă guvernul pentru că, oricând, în locul său apare un altul mai bun sau mai rău.
Situaţia din Finanţe a pus pe jar guvernanţii, dar se aşteaptă ca şi alte instituţii, precum Casele de Pensii şi Casele de Asigurări de Sănătate să ajungă în aceeaşi situaţie. Guvernul nu va putea să facă faţă unei escaladări a luptei sindicale din ce în ce mai acerbe. Şi nu este neapărat vorba despre lupte sindicale, cât de lupta omului pentru supravieţuire.
Greşeala majoră a celor din Finanţe este că s-au mulţumit cu banii încasaţi, şi nu puţini, lună de lună, ignorând că pe ştatele de plată salariul este unul foarte mic comparativ cu studiile şi riscurile şi munca asumate. Stimulentele îi mulţumeau pe toţi. Aceste stimulente erau acordate ca o primă de succes. De unde să mai existe acum succes în încasări, în condiţiile în care sute de mii de firme au dat faliment sau au devenit inactive?
La angajaţii din Finanţe, la un anumit moment, a apărut o mare favoare. Stimulentele erau asimilate de către bănci ca venituri salariale. Şi, ce au făcut? Au luat credite în baza stimulentelor, care, de multe ori, reprezentau de trei ori salariul de bază. Între timp, salariile au fost reduse, la fel şi sporurile, iar, în unele cazuri, stimulentele au dispărut de tot.
Lui Sebastian Vlădescu, finanţiştii şi angajaţii Gărzii Financiare trebuie să-i mulţumească. El cunoştea situaţia reală, din fiecare circă financiară. Ştia că acei oameni fără stimulente devin, majoritatea, nişte rataţi. Salariul nu le ajungea pentru acoperirea ratelor de la bănci.
Greşeala finanţiştilor şi a celor de la casele de pensii a apărut atunci când s-au mulţumit cu stimulentele, iar sindicatele lor au tăcut, chiar dacă salariile erau mizere. Nimeni n-a gândit că se va ajunge să nu se mai poată încasa stimulente. Sindicatele sunt primele vinovate, dar şi angajaţii pentru că s-au mulţumit cu stimulentele, poate chiar prea mari, încasate în guvernarea Tăriceanu.
Din acest punct de vedere, toţi aceşti bugetari, care nu l-au susţinut pe Tăriceanu într-un anumit moment, merită să-şi ducă crucea. El a fost tăticul lor, al stimulentelor, al investiţiilor din această ţară şi al finanţărilor. De la el s-a rupt căruţa. A fost singurul care a recunoscut că nu pot fi crescute pensiile şi salariile, în momentul începerii crizei. Cei dornici de putere au promis şi chiar votat creşteri salariale. Îşi merită soarta! Auzisem ceva despre nişte ţepe!
Cosmin Pigui | 15/10/2010 | 544 afisari
