Impact in Gorj

Editia 2138 din 24 mai 2012

Mai săraci de cât erau!

27 de dosare de venit minim garantat, scoase din plată

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj a verificat modul în care au fost întocmite dosarele privind acordarea ajutoarelor de stat, în baza Legii 416/2001, de către primăriile din judeţ. Din 70 de primării, 38 au fost controlate de ITM, inspectorii găsind în majoritatea mai multe nereguli.

Din peste 4.350 de dosare întocmite, inspectorii ITM au reuşit să verifice 857 dintre acestea. Ei au descoperit că o parte a beneficiarilor ajutorului de stat nu şi-au realizat orele de muncă în folosul comunităţii. De asemenea, nereguli s-au găsit şi în întocmirea documentaţiilor, acestea nefăcându-se în termenul stabilit, fapt care a dus la neemiterea deciziilor de punere în plată.

Primari amendaţi

Inspectorii ITM au dat opt avertismente, aplicând în cazul a patru primării, amenzi contravenţionale de 2.000 lei: „Este vorba despre primarii localităţilor Logreşti, Cruşeţ, Stoina şi Borăscu, fiecare primind o amendă de 500 de lei”, a declarat adjunctul ITM, Alexandru Căruntu. Acesta a mai spus că au fost avertizaţi alţi opt primari ai comunelor Albeni, Bengeşti-Ciocadia, Plopşoru, Roşia de Amaradia, Negomir, Prigoria şi Stejari: „Am descoperit că neregulile constau în faptul că oameni care beneficiau de aceşti bani oferiţi de stat, nu au avut efectuate orele de muncă în folosul comunităţii, nu au fost reactualizate anchetele sociale, iar în alte cazuri nu s-au emis decizii de punere în plată, din cauza faptului că documentele nu au fost întocmite în termenul legal de 30 de zile. Cei care au primit amenzi au fost primarii, care le-au şi achitat de altfel. Pe de altă parte, au fost scoase din plată 27 de dosare de ajutor social, în cazurile în care beneficiarii nu şi-au făcut orele de muncă”, a mai declarat Alexandru Căruntu.

Mihaela C. Horvath  |  21/07/2010  |  374 afisari

citeste si:

Piroman prins la Teleşti, lăsat liber de procurori

Ultimul incendiu declansat pe raza comunei Telesti i-a pus in alerta pe politistii gorjeni care au incercat sa-l descopere pe cel care a pus focul. In cateva ore de la producerea incendiului la claia de fan politistii aveau sa puna mana pe piroman. L-au retinut pentru 24 de ore i...

Aproape 3000 de permise au fost reţinute de poliţişti

Circa 3000 de soferi care au circulat pe drumurile din Gorj au ramas fara permisul de conducere din cauza abaterilor legislative pe care le-au comis dupa cum se arata in raportul privind realizarea indicatorilor de performanta minimali pe primele noua luni ale anului 2010 al serv...

Saci de făină confiscaţi de la fostul viceprimar de Cărbuneşti

Patru saci de faina au fost confiscati de la brutaria fostului viceprimar al orasului Targu-Carbunesti Iuliu Calina. La sfarsitul saptamanii trecute comisarii Garzii Financiare si politistii din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Gorj au efectuat un control la brutari...

Acceleratul de Bucureşti, întârziat de un cal

Un cal lasat nesupravegheat a oprit si intarziat trenul accelerat ce se deplasa pe relatia Arad-Bucuresti. Zilele trecute impiegatul de miscare din Statia CF Jupanesti a sesizat politia despre faptul ca trenul accelerat ce se deplasa pe relatia Arad-Bucuresti a surprins in gabari...

Prinşi când furau dalele de beton de la calea ferată

Doi carbunesteni care sustrageau dale de beton aflate in terasamentul caii ferate au fost prinsi de politistii feroviari din cadrul Biroului Politiei Transporturi Gorj. Astfel Dumitru G. (59 ani) si Marian F. (25 ani) ambii din orasul Targu-Carbunesti au fost surprinsi cand incar...

Piroman arestat că a dat foc unei gospodării

Un barbat din comuna Telesti suspectat de incendierea voluntara a bunurilor unui consatean a fost retinut joi seara pentru 24 de ore de politistii Inspectoratului de Politie al Judetului Gorj. Lui Viorel C. (37 ani) i se imputa faptul ca aflandu-se sub influenta bauturilor alcool...

parteneri
© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora. Din 12.04.2004.

Made by BIllI © 2009