Impact in Gorj

Editia 2138 din 24 mai 2012

Amendat că vindea câteva pungi de cafea

Un gorjean a primit o amendă de 1000 de lei pentru că a fost prins de poliţişti în timp ce încerca să vândă 16 pungi de cafea şi 40 pachete de ţigări. În prima zi a lunii martie, administratorul Octavian B.N., (32 de ani), din comuna Godineşti, vindea în Tismana cafeaua şi tutunul pentru care nu deţinea documente de provenienţă, susţinea inspectorul principal Daniel Tică, ofiţer de presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj. Pe de altă parte, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Bumbeşti-Jiu au reuşit să facă o captură serioasă după ce la un control efectuat în trafic l-au identificat pe Gaşpar G., (30 de ani), din comuna Păneţ, judeţul Mureş, care transporta în vederea comercializării nu mai puţin de 27 moto-fierăstraie electrice, declara ofiţerul de presă. Dat fiind faptul că acesta nu deţinea documente de provenienţă pentru aceste bunuri pe care urma să le comercializeze în judeţul Hunedoara, poliţiştii l-au sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 1000 lei, iar moto-fierăstraiele, evaluate la suma de aproximativ 3000 lei, le-au ridicat în vederea confiscării.

Irinel Ceuranu  |  03/03/2010  |  148 afisari

citeste si:

Piroman prins la Teleşti, lăsat liber de procurori

Ultimul incendiu declansat pe raza comunei Telesti i-a pus in alerta pe politistii gorjeni care au incercat sa-l descopere pe cel care a pus focul. In cateva ore de la producerea incendiului la claia de fan politistii aveau sa puna mana pe piroman. L-au retinut pentru 24 de ore i...

Aproape 3000 de permise au fost reţinute de poliţişti

Circa 3000 de soferi care au circulat pe drumurile din Gorj au ramas fara permisul de conducere din cauza abaterilor legislative pe care le-au comis dupa cum se arata in raportul privind realizarea indicatorilor de performanta minimali pe primele noua luni ale anului 2010 al serv...

Saci de făină confiscaţi de la fostul viceprimar de Cărbuneşti

Patru saci de faina au fost confiscati de la brutaria fostului viceprimar al orasului Targu-Carbunesti Iuliu Calina. La sfarsitul saptamanii trecute comisarii Garzii Financiare si politistii din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Gorj au efectuat un control la brutari...

Acceleratul de Bucureşti, întârziat de un cal

Un cal lasat nesupravegheat a oprit si intarziat trenul accelerat ce se deplasa pe relatia Arad-Bucuresti. Zilele trecute impiegatul de miscare din Statia CF Jupanesti a sesizat politia despre faptul ca trenul accelerat ce se deplasa pe relatia Arad-Bucuresti a surprins in gabari...

Prinşi când furau dalele de beton de la calea ferată

Doi carbunesteni care sustrageau dale de beton aflate in terasamentul caii ferate au fost prinsi de politistii feroviari din cadrul Biroului Politiei Transporturi Gorj. Astfel Dumitru G. (59 ani) si Marian F. (25 ani) ambii din orasul Targu-Carbunesti au fost surprinsi cand incar...

Piroman arestat că a dat foc unei gospodării

Un barbat din comuna Telesti suspectat de incendierea voluntara a bunurilor unui consatean a fost retinut joi seara pentru 24 de ore de politistii Inspectoratului de Politie al Judetului Gorj. Lui Viorel C. (37 ani) i se imputa faptul ca aflandu-se sub influenta bauturilor alcool...

parteneri
© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora. Din 12.04.2004.

Made by BIllI © 2009