Au pus în pericol siguranţa feroviară ca să fure cupru
Trei tineri, ajutaţi de o fată de 22 de ani, au furat componente de la calea ferată pentru a scoate cuprul din ele, punând astfel în pericol siguranţa traficului feroviar. „Lovitura” dată, acum câteva zile, de Florin S. (28 de ani), Nicolae M. (22 de ani), Florin M. (18 ani) şi Roxana S. a avut loc în zona Haltei Budieni. Tinerii ar fi scăpat însă bine mersi dacă angajaţii CFR nu ar fi sesizat Poliţia Transporturi Feroviari, oamenii legii reuşind să-i prindă astfel pe cei patru hoţi din cauza cărora puteau deraia trenurile. În urma cercetărilor, poliţiştii au concluzionat că tinerii s-au deplasat pe un drum neamenajat la trecerea la nivel cu calea ferată, între staţia CF Târgu-Jiu şi Halta Mişcare Lunca Budieni, şi folosind mai multe chei au demontat şi sustras mai multe componente CFR.
După ce le-au desfăcut, tinerii le-au aruncat în maşină şi au plecat acasă unde le-au distrus, scoţând din acestea bobinele din cupru. Astfel, cei patru au reuşit să câştige în jur de 500 de lei de la centrele de colectare a deşeurilor menajere după ce au dus cuprul şi carcasele metalice pe care le furaseră de la calea ferată. Dată fiind valoarea prejudiciului foarte mare creată CFR-ului, în speţă 60.000 de lei, comisarul şef Daniel Brotea, şeful Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Gorj, afirma că Florin M. şi Nicolae M. au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pe 24 de ore, urmând să fie prezentaţi procurorului cu propunerea de arestare preventivă.
Irinel Ceuranu | 06/07/2010 | 153 afisari
citeste si:
Ultimul incendiu declansat pe raza comunei Telesti i-a pus in alerta pe politistii gorjeni care au incercat sa-l descopere pe cel care a pus focul. In cateva ore de la producerea incendiului la claia de fan politistii aveau sa puna mana pe piroman. L-au retinut pentru 24 de ore i...
Circa 3000 de soferi care au circulat pe drumurile din Gorj au ramas fara permisul de conducere din cauza abaterilor legislative pe care le-au comis dupa cum se arata in raportul privind realizarea indicatorilor de performanta minimali pe primele noua luni ale anului 2010 al serv...
Patru saci de faina au fost confiscati de la brutaria fostului viceprimar al orasului Targu-Carbunesti Iuliu Calina. La sfarsitul saptamanii trecute comisarii Garzii Financiare si politistii din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Gorj au efectuat un control la brutari...
Un cal lasat nesupravegheat a oprit si intarziat trenul accelerat ce se deplasa pe relatia Arad-Bucuresti. Zilele trecute impiegatul de miscare din Statia CF Jupanesti a sesizat politia despre faptul ca trenul accelerat ce se deplasa pe relatia Arad-Bucuresti a surprins in gabari...
Doi carbunesteni care sustrageau dale de beton aflate in terasamentul caii ferate au fost prinsi de politistii feroviari din cadrul Biroului Politiei Transporturi Gorj. Astfel Dumitru G. (59 ani) si Marian F. (25 ani) ambii din orasul Targu-Carbunesti au fost surprinsi cand incar...
Un barbat din comuna Telesti suspectat de incendierea voluntara a bunurilor unui consatean a fost retinut joi seara pentru 24 de ore de politistii Inspectoratului de Politie al Judetului Gorj. Lui Viorel C. (37 ani) i se imputa faptul ca aflandu-se sub influenta bauturilor alcool...