Furau role miniere să facă rost de bani
Trei gorjeni din Mătăsari nu aveau din ce trăi şi s-au apucat să fure ca să facă rost de bani. La mijlocul acestei săptămâni, Neculai V, (40 ani), Daniel C. (30 ani) şi Florin B. (32 ani) au fost prinşi în flagrant în timp ce sustrăgeau din perimetrul Direcţiei Miniere Jilţ două profile metalice şi 14 role, în scopul valorificării acestora la un centru de colectare a materialelor feroase. Bunurile au fost evaluate la suma de 3.000 lei şi au fost predate de poliţişti unităţii miniere. În ceea ce-i priveşte pe cei care au săvârşit furtul, Daniel Tică, responsabil mass-media al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, spune că aceştia sunt cercetaţi în stare de libertate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.
Irinel Ceuranu | 16/07/2010 | 204 afisari
citeste si:
Ultimul incendiu declansat pe raza comunei Telesti i-a pus in alerta pe politistii gorjeni care au incercat sa-l descopere pe cel care a pus focul. In cateva ore de la producerea incendiului la claia de fan politistii aveau sa puna mana pe piroman. L-au retinut pentru 24 de ore i...
Circa 3000 de soferi care au circulat pe drumurile din Gorj au ramas fara permisul de conducere din cauza abaterilor legislative pe care le-au comis dupa cum se arata in raportul privind realizarea indicatorilor de performanta minimali pe primele noua luni ale anului 2010 al serv...
Patru saci de faina au fost confiscati de la brutaria fostului viceprimar al orasului Targu-Carbunesti Iuliu Calina. La sfarsitul saptamanii trecute comisarii Garzii Financiare si politistii din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Gorj au efectuat un control la brutari...
Un cal lasat nesupravegheat a oprit si intarziat trenul accelerat ce se deplasa pe relatia Arad-Bucuresti. Zilele trecute impiegatul de miscare din Statia CF Jupanesti a sesizat politia despre faptul ca trenul accelerat ce se deplasa pe relatia Arad-Bucuresti a surprins in gabari...
Doi carbunesteni care sustrageau dale de beton aflate in terasamentul caii ferate au fost prinsi de politistii feroviari din cadrul Biroului Politiei Transporturi Gorj. Astfel Dumitru G. (59 ani) si Marian F. (25 ani) ambii din orasul Targu-Carbunesti au fost surprinsi cand incar...
Un barbat din comuna Telesti suspectat de incendierea voluntara a bunurilor unui consatean a fost retinut joi seara pentru 24 de ore de politistii Inspectoratului de Politie al Judetului Gorj. Lui Viorel C. (37 ani) i se imputa faptul ca aflandu-se sub influenta bauturilor alcool...