Impact in Gorj

Editia 2138 din 24 mai 2012

Mortul dezgropat îl scapă pe Manţog

Dezgroparea bărbatului mort în urma accidentului de circulaţie în care a fost implicat fostul „preşedinte din umbră” al PD-L Gorj, Ionel Manţog, îl scoate nevinovat pe politician. Medicii legişti şi procurorul de caz au analizat cadavrul, constatând că în zona craniului nu existau rupturi cauzate de răsturnarea ambulanţei în care acesta se afla în momentul accidentului. La rândul lor, rudele decedatului s-au opus deshumării, susţinând că „cineva vrea să-i facă rău domnului Manţog”, acesta fiind de altfel şi cel care i-a „despăgubit” prin oferirea de bani în schimbul morţii lui Constantin Frăţilă.

Apariţia unor elemente noi în ancheta ce-l priveşte pe „preşedintele din umbră” al PD-L, Ionel Manţog, l-a determinat pe procurorul de caz Gheorghe Covei, din cadrul Parchetului Curţii de Apel Craiova, să dispună exhumarea gorjeanului decedat în accidentul din 24 noiembrie 2009, produs pe raza localităţii Cîlnic. La vremea respectivă, Manţog s-a izbit de o ambulanţă în care se aflau trei persoane, şoferul de pe ambulanţă, pacientul Constantin Frăţilă şi soţia acestuia. În urma impactului, Frăţilă a murit, iar celelalte două persoane din salvare au ajuns la spital. Tot la spital a ajuns şi Ionel Manţog, care a scăpat cu răni minore, întocmindu-i-se însă dosar penal pentru „ucidere din culpă” şi „vătămare corporală gravă din culpă”. În această ordine de idei, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj susţineau atunci că Manţog efectuase o depăşire neregulamentară. Timpul a trecut şi ancheta este încă departe de finalizare.

Infarct sau gaură în cap?!

Chiar dacă se afla pe targă şi sub supraveghere medicală, pacientul din ambulanţă, Constantin Frăţilă, a murit tocmai în ambulanţa ce trebuia să-l ducă la spital. N-a mai ajuns din cauza accidentului, iar medicii legişti de la Serviciul de Medicină Legală Gorj au stabilit că bărbatul n-a decedat în urma impactului violent al accidentului rutier, ci din cauza unui infarct. Pe parcurs, au apărut probe care sugerau că în craniul bărbatului ar exista o gaură ce i-ar fi putut aduce sfârşitul. În acest context, ieri, la cimitirul din Lupoaia, comuna Cătunele, au ajuns legişti de la Craiova şi procurorul Gheorghe Covei. De asemenea, mai bine de 10 poliţişti de la Poliţia Motru au venit la faţa locului, întrucât anchetatorii au fost avertizaţi de rude că se vor opune cu orice preţ deshumării celui îngropat.

Rudele supărate pe deshumare, dar mulţumite de despăgubire

La ora 9.00 a dimineţii de joi, copiii lui Constantin Frăţilă au venit la mormântul tatălui. Aici, unul dintre fiii săi susţinea că prin dezgroparea ce se face „probabil că cineva vrea să-i facă rău domnului Manţog prin intermediul tatălui meu”. Fără să fie curioşi de ce le-a murit tatăl, copiii lui Frăţilă s-au dovedit mai mult apărători ai lui Manţog. În plus, aceştia au renunţat să se constituie parte civilă, contestând decizia de exhumare. „Ne-a despăgubit. Nu contează suma, contează gestul. A încercat să-şi repare cumva greşelile care le-a făcut faţă de familie”, spunea Adrian Frăţilă despre gestul lui Manţog.

Părerile copiilor şi lacrimile soţiei lui Frăţilă nu i-au impresionat pe anchetatori care au continuat să ducă la capăt deshumarea pentru care sosiseră în cimitirul din Lupoaia. După ce au aşteptat minute bune până au apărut câţiva gropari de ocazie şi după ce au scos apa din groapă cu o pompă, s-a reuşit scoaterea sicriului la suprafaţă. În acel moment, legistul şi-a pus mânuşile, a luat bisturiul şi a început să înlăture pielea capului pentru a scoate la lumină cutia craniană a cadavrului aflat în stare avansată de putrefacţie. În cele din urmă, într-un miros insuportabil de mort, anchetatorii s-au edificat, constatând nimic.

„S-a constatat că nu există fractură craniană”

La finalul deshumării, procurorul Curţii de Apel Craiova, Gheorghe Covei, afirma că „s-a constatat că nu există fractură craniană”. Totodată, magistratul preciza că „deocamdată se ridică şi alte probe. Se desface cadavrul, să vedem şi probe anatomopatologice care ne vor răspunde la cauzele decesului”. Toate astea însă doar după expertiza medico-legală, al cărui termen de finalizare, magistratul nu l-a ştiut sau nu a vrut să-l precizeze.

În loc de concluzii

Rezultatul exhumării se dovedeşte a fi astfel o furtună într-un pahar cu apă, existând voci care susţin că aceasta s-a vrut, printre altele, să fie şi o manevră spectaculoasă, cu priză la public, prin care Ionel Manţog să fie spălat definitiv de culpa accidentului. Ba mai mult, politicianul poate duce ancheta la nesfârşit, surse judiciare precizând că solicitarea unei noi expertize tehnice din partea lui Manţog i-ar mai oferi acestuia un an de graţie până la primirea rezultatului. În plus, fostul lider de partid are şi susţinători, rudele decedatului dorind ca lucrurile să se oprească, iar „domnul Manţog” să stea liniştit. Liniştiţi stau şi ei, pentru că sunt mulţumiţi cu „despăgubirea” primită, recompensă financiară pentru care rudele lui Frăţilă par că trec peste moartea lui Constantin Frăţilă. Peste toate trece însă şi Ionel Manţog, un politician care este imun în faţa legilor, indiferent dacă fapta sa este de domeniul corupţiei sau de orice alt gen.

Irinel Ceuranu  |  09/07/2010  |  1949 afisari

citeste si:

Piroman prins la Teleşti, lăsat liber de procurori

Ultimul incendiu declansat pe raza comunei Telesti i-a pus in alerta pe politistii gorjeni care au incercat sa-l descopere pe cel care a pus focul. In cateva ore de la producerea incendiului la claia de fan politistii aveau sa puna mana pe piroman. L-au retinut pentru 24 de ore i...

Aproape 3000 de permise au fost reţinute de poliţişti

Circa 3000 de soferi care au circulat pe drumurile din Gorj au ramas fara permisul de conducere din cauza abaterilor legislative pe care le-au comis dupa cum se arata in raportul privind realizarea indicatorilor de performanta minimali pe primele noua luni ale anului 2010 al serv...

Saci de făină confiscaţi de la fostul viceprimar de Cărbuneşti

Patru saci de faina au fost confiscati de la brutaria fostului viceprimar al orasului Targu-Carbunesti Iuliu Calina. La sfarsitul saptamanii trecute comisarii Garzii Financiare si politistii din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Gorj au efectuat un control la brutari...

Acceleratul de Bucureşti, întârziat de un cal

Un cal lasat nesupravegheat a oprit si intarziat trenul accelerat ce se deplasa pe relatia Arad-Bucuresti. Zilele trecute impiegatul de miscare din Statia CF Jupanesti a sesizat politia despre faptul ca trenul accelerat ce se deplasa pe relatia Arad-Bucuresti a surprins in gabari...

Prinşi când furau dalele de beton de la calea ferată

Doi carbunesteni care sustrageau dale de beton aflate in terasamentul caii ferate au fost prinsi de politistii feroviari din cadrul Biroului Politiei Transporturi Gorj. Astfel Dumitru G. (59 ani) si Marian F. (25 ani) ambii din orasul Targu-Carbunesti au fost surprinsi cand incar...

Piroman arestat că a dat foc unei gospodării

Un barbat din comuna Telesti suspectat de incendierea voluntara a bunurilor unui consatean a fost retinut joi seara pentru 24 de ore de politistii Inspectoratului de Politie al Judetului Gorj. Lui Viorel C. (37 ani) i se imputa faptul ca aflandu-se sub influenta bauturilor alcool...

parteneri
© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora. Din 12.04.2004.

Made by BIllI © 2009