Patru arestaţi în crima de la Roşia de Amaradia
Uciderea unui localnic din comuna Roşia de Amaradia a dus, în final, la arestarea a patru persoane. În primă fază, Gheorghe Albeanu (68 de ani) le-a declarat poliţiştilor şi procurorilor că el a băgat cuţitul şi l-a ucis pe Nicolae Ciuteanu (54 de ani), găsit într-o baltă de sânge pe marginea drumului. Încă de atunci anchetatorii aveau însă suspiciuni vizavi de vinovăţia celui care îşi asumase crima, fiind luată în calcul varianta că bătrânul se declară vinovat pentru a stopa cercetările ce ar fi dus la descoperirea nepotului său. Oamenii legii au continuat să facă investigaţii şi să afle că, înainte de a fi ucis, Nicolae Ciuteanu, din satul Ruget, comuna Roşia de Amaradia, avusese o ceartă spontană cu Gheorghe Albeanu. Acesta din urmă a plecat nervos şi a povestit cele întâmplate lui Constantin I.M. (18 ani) şi Mădălin C.C. (26 de ani).
Ca să se răzbune, cei doi au plecat, aproape de ora douăsprezece noaptea, împreună cu Petre G. (21 de ani) la locuinţa lui Ciuteanu pe care l-au înjunghiat. Anchetatorii au stabilit că cel care a dat cu cuţitul a fost însă tânărul Constantin de 18 ani, pe care l-au şi acuzat de omor calificat. De asemenea, în cazul celorlalţi doi, Mădălin C.C. şi Petre G., s-a stabilit că aceştia au fost complici la omor, în vreme ce bătrânul care se declara vinovat a fost învinuit de instigare la infracţiunea de omor calificat. Cu toţii au fost prezentaţi Tribunalului Gorj, cu propunerea de arestare preventivă, conform celor afirmate de către inspectorul Daniel Tică, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj.
Irinel Ceuranu | 09/07/2010 | 732 afisari
citeste si:
Ultimul incendiu declansat pe raza comunei Telesti i-a pus in alerta pe politistii gorjeni care au incercat sa-l descopere pe cel care a pus focul. In cateva ore de la producerea incendiului la claia de fan politistii aveau sa puna mana pe piroman. L-au retinut pentru 24 de ore i...
Circa 3000 de soferi care au circulat pe drumurile din Gorj au ramas fara permisul de conducere din cauza abaterilor legislative pe care le-au comis dupa cum se arata in raportul privind realizarea indicatorilor de performanta minimali pe primele noua luni ale anului 2010 al serv...
Patru saci de faina au fost confiscati de la brutaria fostului viceprimar al orasului Targu-Carbunesti Iuliu Calina. La sfarsitul saptamanii trecute comisarii Garzii Financiare si politistii din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Gorj au efectuat un control la brutari...
Un cal lasat nesupravegheat a oprit si intarziat trenul accelerat ce se deplasa pe relatia Arad-Bucuresti. Zilele trecute impiegatul de miscare din Statia CF Jupanesti a sesizat politia despre faptul ca trenul accelerat ce se deplasa pe relatia Arad-Bucuresti a surprins in gabari...
Doi carbunesteni care sustrageau dale de beton aflate in terasamentul caii ferate au fost prinsi de politistii feroviari din cadrul Biroului Politiei Transporturi Gorj. Astfel Dumitru G. (59 ani) si Marian F. (25 ani) ambii din orasul Targu-Carbunesti au fost surprinsi cand incar...
Un barbat din comuna Telesti suspectat de incendierea voluntara a bunurilor unui consatean a fost retinut joi seara pentru 24 de ore de politistii Inspectoratului de Politie al Judetului Gorj. Lui Viorel C. (37 ani) i se imputa faptul ca aflandu-se sub influenta bauturilor alcool...