Impact in Gorj

Editia 2138 din 24 mai 2012

Permise suspendate de Florii

Un număr de 11 permise de conducere au fost ridicate de la tot atâţia şoferi de către angajaţii Serviciului Poliţiei Rutiere Gorj, în ultima acţiune organizată de către rutierişti pe străzile din judeţ în ziua de Florii. Dintre acestea, două au fost ridicate de la şoferii care au consumat alcool şi apoi s-au urcat la volan. N-au mers prea mult că s-au întâlnit cu agenţii rutieri, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui B.C., (51 de ani), din Târgu-Jiu. Bărbatul a fost tras pe dreapta în Ziua de Florii, atunci când târgujianul circula pe strada Mihail Sadoveanu din municipiu. Testat cu aparatul etilotest, a rezultat că acesta avea o concentraţie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, după cum declara inspectorul principal Daniel Tică, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj.

Totodată, în cadrul aceleiaşi acţiuni, dar la mai bine de două ore de miezul nopţii, C.C.I., (30 de ani), din Târgu-Jiu, a fost oprit în trafic. Ca şi în cazul celălalt, conducătorul auto a fost rugat să sufle în etilotest, constatându-se că prezenta o concentraţie de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat. În ambele cazuri însă, preciza ofiţerul de presă al IPJ Gorj, au fost reţinute permisele de conducere în vederea suspendării, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice cu o alcoolemie peste limita legală.

Irinel Ceuranu  |  30/03/2010  |  241 afisari

citeste si:

Piroman prins la Teleşti, lăsat liber de procurori

Ultimul incendiu declansat pe raza comunei Telesti i-a pus in alerta pe politistii gorjeni care au incercat sa-l descopere pe cel care a pus focul. In cateva ore de la producerea incendiului la claia de fan politistii aveau sa puna mana pe piroman. L-au retinut pentru 24 de ore i...

Aproape 3000 de permise au fost reţinute de poliţişti

Circa 3000 de soferi care au circulat pe drumurile din Gorj au ramas fara permisul de conducere din cauza abaterilor legislative pe care le-au comis dupa cum se arata in raportul privind realizarea indicatorilor de performanta minimali pe primele noua luni ale anului 2010 al serv...

Saci de făină confiscaţi de la fostul viceprimar de Cărbuneşti

Patru saci de faina au fost confiscati de la brutaria fostului viceprimar al orasului Targu-Carbunesti Iuliu Calina. La sfarsitul saptamanii trecute comisarii Garzii Financiare si politistii din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Gorj au efectuat un control la brutari...

Acceleratul de Bucureşti, întârziat de un cal

Un cal lasat nesupravegheat a oprit si intarziat trenul accelerat ce se deplasa pe relatia Arad-Bucuresti. Zilele trecute impiegatul de miscare din Statia CF Jupanesti a sesizat politia despre faptul ca trenul accelerat ce se deplasa pe relatia Arad-Bucuresti a surprins in gabari...

Prinşi când furau dalele de beton de la calea ferată

Doi carbunesteni care sustrageau dale de beton aflate in terasamentul caii ferate au fost prinsi de politistii feroviari din cadrul Biroului Politiei Transporturi Gorj. Astfel Dumitru G. (59 ani) si Marian F. (25 ani) ambii din orasul Targu-Carbunesti au fost surprinsi cand incar...

Piroman arestat că a dat foc unei gospodării

Un barbat din comuna Telesti suspectat de incendierea voluntara a bunurilor unui consatean a fost retinut joi seara pentru 24 de ore de politistii Inspectoratului de Politie al Judetului Gorj. Lui Viorel C. (37 ani) i se imputa faptul ca aflandu-se sub influenta bauturilor alcool...

parteneri
© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora. Din 12.04.2004.

Made by BIllI © 2009