Impact in Gorj

Editia 2138 din 24 mai 2012

Poliţiştii gorjeni nu mai ştiu maşinile cui le-au confiscat

Salariaţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj se află într-o mare dilemă deoarece nu mai ştiu de la cine au confiscat câteva autoturisme aflate în depozitul Poliţiei oraşului Târgu-Cărbuneşti. Ba mai mult, poliţiştii habar nu au, acum, care sunt oamenii legii care au luat hotărârea sigilării maşinilor şi nici cine sunt cei de la care le-au confiscat, mijloacele auto făcând obiectul diverselor dosare penale. Din această cauză, sub comanda adjunctului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, comisarul şef Ion Voinescu, s-a demarat acţiunea de depistare a poliţiştilor care au confiscat maşinile şi a proprietarilor autoturismelor în cauză.

Cu toate că în mod normal, adică legal, atunci când un autoturism este sigilat se încheie anumite documente, cu alte cuvinte se face o fişă şi o copie după procesul-verbal, au fost cazuri în care aceşti paşi legali au fost săriţi. Chiar şi în aceste condiţii, autoturismele au fost introduse în camera de corpuri delicte. Anii au trecut, iar acum maşinile trebuie valorificate. Buba este însă că nu prea pot fi valorificate deoarece nu se cunosc datele elementare legate de aceste maşini. Până când se rezolvă această problemă, oamenii legii trebuie să dea explicaţii în faţa adjunctului IPJ Gorj, în caz contrar fiind „avertizaţi” că li se va imputa autoturismul…

Irinel Ceuranu  |  28/07/2010  |  670 afisari

citeste si:

Piroman prins la Teleşti, lăsat liber de procurori

Ultimul incendiu declansat pe raza comunei Telesti i-a pus in alerta pe politistii gorjeni care au incercat sa-l descopere pe cel care a pus focul. In cateva ore de la producerea incendiului la claia de fan politistii aveau sa puna mana pe piroman. L-au retinut pentru 24 de ore i...

Aproape 3000 de permise au fost reţinute de poliţişti

Circa 3000 de soferi care au circulat pe drumurile din Gorj au ramas fara permisul de conducere din cauza abaterilor legislative pe care le-au comis dupa cum se arata in raportul privind realizarea indicatorilor de performanta minimali pe primele noua luni ale anului 2010 al serv...

Saci de făină confiscaţi de la fostul viceprimar de Cărbuneşti

Patru saci de faina au fost confiscati de la brutaria fostului viceprimar al orasului Targu-Carbunesti Iuliu Calina. La sfarsitul saptamanii trecute comisarii Garzii Financiare si politistii din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Gorj au efectuat un control la brutari...

Acceleratul de Bucureşti, întârziat de un cal

Un cal lasat nesupravegheat a oprit si intarziat trenul accelerat ce se deplasa pe relatia Arad-Bucuresti. Zilele trecute impiegatul de miscare din Statia CF Jupanesti a sesizat politia despre faptul ca trenul accelerat ce se deplasa pe relatia Arad-Bucuresti a surprins in gabari...

Prinşi când furau dalele de beton de la calea ferată

Doi carbunesteni care sustrageau dale de beton aflate in terasamentul caii ferate au fost prinsi de politistii feroviari din cadrul Biroului Politiei Transporturi Gorj. Astfel Dumitru G. (59 ani) si Marian F. (25 ani) ambii din orasul Targu-Carbunesti au fost surprinsi cand incar...

Piroman arestat că a dat foc unei gospodării

Un barbat din comuna Telesti suspectat de incendierea voluntara a bunurilor unui consatean a fost retinut joi seara pentru 24 de ore de politistii Inspectoratului de Politie al Judetului Gorj. Lui Viorel C. (37 ani) i se imputa faptul ca aflandu-se sub influenta bauturilor alcool...

parteneri
© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora. Din 12.04.2004.

Made by BIllI © 2009