Tâlhărit în propria-i casă
Un gorjean din Albeni a fost tâlhărit şi bătut în propria-i casă. Totul s-a petrecut în noaptea de joi, când M.L., (49 de ani), din municipiul Tg-Jiu, a sunat la 112 anunţând faptul că tatăl său, R.N., (82 de ani), din comuna Albeni, judeţul Gorj, a fost victimă a infracţiunii de tâlhărie. Având în vedere aspectele sesizate, la faţa locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul Poliţiei oraşului Târgu-Cărbuneşti, oamenii legii stabilind, din primele cercetări efectuate în cauză, că în timp ce se afla la domiciliul său, victima R.N. a observat lumina aprinsă în mai multe camere ale locuinţei. În momentul în care a mers să verifice imobilul, a observat o persoană necunoscută, care, pentru a-şi asigura scăparea, l-a lovit pe R.N., reuşind să sustragă din locuinţă suma de 40 lei, preciza inspectorul principal Daniel Tică, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj. În final, poliţiştii cărbuneşteni au reuşit să dea de urma tâlharilor cu ajutorul câinilor poliţişti. Conform inspectorului principal Tică, bătrânul n-a fost tâlhărit de o singură persoană, ci de trei. Cu alte cuvinte, Constantin C., din Crasna, (23 de ani), împreună cu doi minori, unul de 15 ani din Albeni, şi vara acestuia de 16 ani din Bengeşti-Ciocadia, au fost identificaţi ca fiind autorii tâlhăriei de la Albeni, urmând ca vineri bărbatul major să fie prezentat procurorilor cu propunere de arestare preventivă.
Irinel Ceuranu | 19/03/2010 | 257 afisari
citeste si:
Ultimul incendiu declansat pe raza comunei Telesti i-a pus in alerta pe politistii gorjeni care au incercat sa-l descopere pe cel care a pus focul. In cateva ore de la producerea incendiului la claia de fan politistii aveau sa puna mana pe piroman. L-au retinut pentru 24 de ore i...
Circa 3000 de soferi care au circulat pe drumurile din Gorj au ramas fara permisul de conducere din cauza abaterilor legislative pe care le-au comis dupa cum se arata in raportul privind realizarea indicatorilor de performanta minimali pe primele noua luni ale anului 2010 al serv...
Patru saci de faina au fost confiscati de la brutaria fostului viceprimar al orasului Targu-Carbunesti Iuliu Calina. La sfarsitul saptamanii trecute comisarii Garzii Financiare si politistii din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Gorj au efectuat un control la brutari...
Un cal lasat nesupravegheat a oprit si intarziat trenul accelerat ce se deplasa pe relatia Arad-Bucuresti. Zilele trecute impiegatul de miscare din Statia CF Jupanesti a sesizat politia despre faptul ca trenul accelerat ce se deplasa pe relatia Arad-Bucuresti a surprins in gabari...
Doi carbunesteni care sustrageau dale de beton aflate in terasamentul caii ferate au fost prinsi de politistii feroviari din cadrul Biroului Politiei Transporturi Gorj. Astfel Dumitru G. (59 ani) si Marian F. (25 ani) ambii din orasul Targu-Carbunesti au fost surprinsi cand incar...
Un barbat din comuna Telesti suspectat de incendierea voluntara a bunurilor unui consatean a fost retinut joi seara pentru 24 de ore de politistii Inspectoratului de Politie al Judetului Gorj. Lui Viorel C. (37 ani) i se imputa faptul ca aflandu-se sub influenta bauturilor alcool...