Impact in Gorj

Editia 2138 din 24 mai 2012

Tânărul care a ucis un copil cu piatra dă socoteală judecătorilor

Rovinăreanul care a omorât un copil de şase ani, strivindu-i capul cu o piatră, a fost trimis în judecată. Tânărul Claudiu Bükköşi (20 de ani) se afla, luna trecută, într-un bar din Rovinari unde juca jocuri electronice. Aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, acesta a avut un conflict cu Valentin B., un copil de 5 ani. Claudiu i-a reproşat minorului că l-a împiedicat să continue jocul şi din cauza acestuia a pierdut la jocul electronic. În acel moment, Claudiu Bükköşi a devenit agresiv şi i-a tras copilului o palmă. Ba mai mult, profitând de faptul că nimeni nu se afla în preajmă, tânărul l-a luat pe copil de mână şi l-a scos afară şi l-a târât la circa 500 de metri în apropierea căii ferate, într-o zonă cu vegetaţie abundentă, unde nu putea fi observat de alte persoane.

În acel loc, rovinăreanul a încercat să întreţină relaţii sexuale anale cu minorul, încercând să îl dezbrace, i-a aplicat mai multe lovituri şi ulterior s-a deplasat pe terasamentul căii ferate de unde a luat două pietre cu care l-a izbit de mai multe ori în zona capului, până ce copilul a decedat, declara Cristina Ciobanu, procurorul purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

La vremea aceea, prin ordonanţa de reţinere, procurorul a dispus arestarea lui Claudiu Bükköşi pentru 24 de ore şi a doua zi a solicitat instanţei arestarea preventivă a acestuia, astfel încât Tribunalul Gorj a emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, ce a fost prelungit ulterior, iar acum magistraţii l-au trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de tentativă de viol şi omor calificat şi deosebit de grav. Pentru fapta sa, precizează ofiţerul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, tânărul riscă pedeapsa închisorii de până la 25 de ani, ce poate fi sporită, sau detenţiunea pe viaţă, precum şi interzicerea unor drepturi.

Irinel Ceuranu  |  22/07/2010  |  503 afisari

citeste si:

Piroman prins la Teleşti, lăsat liber de procurori

Ultimul incendiu declansat pe raza comunei Telesti i-a pus in alerta pe politistii gorjeni care au incercat sa-l descopere pe cel care a pus focul. In cateva ore de la producerea incendiului la claia de fan politistii aveau sa puna mana pe piroman. L-au retinut pentru 24 de ore i...

Aproape 3000 de permise au fost reţinute de poliţişti

Circa 3000 de soferi care au circulat pe drumurile din Gorj au ramas fara permisul de conducere din cauza abaterilor legislative pe care le-au comis dupa cum se arata in raportul privind realizarea indicatorilor de performanta minimali pe primele noua luni ale anului 2010 al serv...

Saci de făină confiscaţi de la fostul viceprimar de Cărbuneşti

Patru saci de faina au fost confiscati de la brutaria fostului viceprimar al orasului Targu-Carbunesti Iuliu Calina. La sfarsitul saptamanii trecute comisarii Garzii Financiare si politistii din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Gorj au efectuat un control la brutari...

Acceleratul de Bucureşti, întârziat de un cal

Un cal lasat nesupravegheat a oprit si intarziat trenul accelerat ce se deplasa pe relatia Arad-Bucuresti. Zilele trecute impiegatul de miscare din Statia CF Jupanesti a sesizat politia despre faptul ca trenul accelerat ce se deplasa pe relatia Arad-Bucuresti a surprins in gabari...

Prinşi când furau dalele de beton de la calea ferată

Doi carbunesteni care sustrageau dale de beton aflate in terasamentul caii ferate au fost prinsi de politistii feroviari din cadrul Biroului Politiei Transporturi Gorj. Astfel Dumitru G. (59 ani) si Marian F. (25 ani) ambii din orasul Targu-Carbunesti au fost surprinsi cand incar...

Piroman arestat că a dat foc unei gospodării

Un barbat din comuna Telesti suspectat de incendierea voluntara a bunurilor unui consatean a fost retinut joi seara pentru 24 de ore de politistii Inspectoratului de Politie al Judetului Gorj. Lui Viorel C. (37 ani) i se imputa faptul ca aflandu-se sub influenta bauturilor alcool...

parteneri
© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora. Din 12.04.2004.

Made by BIllI © 2009