Impact in Gorj

Editia 2138 din 24 mai 2012

Candidaţii la şefia PNL Gorj îşi spală rufele în public

Dian Popescu: "În politică nu avem nevoie de candidaţi de tip marionetă"

Candidatura lui Radu Angheloiu la şefia PNL, făcută publică de liberal la sfârşitul săptămânii trecute, nu a fost văzută cu ochi buni de contracandidaţii oficiali la preşedinţia organizaţiei. Dian Popescu, primul intrat în cursa pentru cârma PNL Gorj, a considerat că Radu Angheloiu este un candidat-marionetă, fiind însă combătut de cel acuzat, care consideră că omul de afaceri a preluat atacurile favorite la adresa sa de la demisionarul Morega.

Se încinge lupta în PNL Gorj după ce şi ultimul candidat care vrea să îşi adjudece preşedinţia organizaţiei şi-a anunţat oficial candidatura. Bătălia declaraţiilor se dă, acum, între Radu Angheloiu, care luptă în tandem cu Gheorghe Orzan, şi Dian Popescu, primul care şi-a început candidatura în sânul PNL Gorj. Şi Ion Navlea este un candidat de temut, mai ales că beneficiază de sprijinul din afară al lui Dan Ilie Morega, care încă influenţează numeroşi dintre membrii PNL Gorj. Există de asemenea posibilitatea ca într-un tur doi, Dian Popescu-Radu Angheloiu, grupul lui Ion Navlea şi indirect Dan Ilie Morega să decidă cine va fi noul preşedinte al PNL Gorj, aceşti liberali urmând să dea voturile unuia sau altuia dintre candidaţi.

"Marioneta" lui Morega, adjudecată

Primul atac între candidaţii la preşedinţia PNL Gorj poartă semnătura lui Dian Popescu. Acesta a condamnat sâmbătă candidatura lui Radu Angheloiu, dar a avut o atitudine diferită faţă de Gheorghe Orzan. "Oficial, acum sunt doar eu şi Navlea candidaţi. O să îşi depună însă şi Angheloiu candidatura, luni. Eu cred însă că PNL-ul şi politica românească nu au nevoie de politicieni de tip marionetă. Consider că această candidatură, a lui Radu Angheloiu, este a unui om de tip marionetă şi nu cred că avem nevoie de ea. În politică nu avem nevoie de candidaţi de tip marionetă", a declarat Dian Popescu. În ce priveşte refuzul de a mai candida a lui Gheorghe Orzan, Popescu a declarat: "Sincer să fiu, acum ceva timp în urmă, nu mă aşteptam ca Gigi Orzan să nu mai candideze şi să îl lase pe Radu Angheloiu. Orzan este un tip vertical, un om de mare responsabilitate, dar, mă rog, este decizia dânsului, este om de afaceri şi în politică intervin tot timpul aceste chestii neprevăzute, pentru că avem pe lângă politică, ce este facultativă, şi o latură familială şi una de business. Pui în cântar şi cântăreşti, dacă pentru Orzan a cântărit partea lui financiară şi materială, atunci s-a retras. Îl cred pe cuvânt pe Orzan", a menţionat Dian Popescu.

Angheloiu aminteşte de legătura Morega-Dian Popescu

Radu Angheloiu răspunde celor menţionate de Dian Popescu şi subliniază că omul de afaceri din Ţicleni se foloseşte de vorbele pe care le rostea nu de mult demisionarul Dan Ilie Morega, de care contracandidatul său era, până recent, apropiat. "Dian se suceşte cum îi convine mai bine. Este, de altfel, un punct de vedere pe care îl preia de la persoane care i-au fost apropiate la început şi acum încearcă să bată cărarea pe aceeaşi idee. Bineînţeles că nu pot comenta în niciun fel această abordare, într-o competiţie electorală a lui Dian, am spus doar că îmi respect contracandidaţii în această competiţie din interiorul PNL Gorj şi vreau să fiu şi respectat. Dacă Dian îşi permite să facă astfel de catalogări, sunt intenţiile lui şi a bunei sale creşteri", a declarat Radu Angheloiu.

Navlea se aştepta la candidatura lui Angheloiu

Şi Ion Navlea a comentat candidatura lui Radu Angheloiu la şefia PNL Gorj, acesta arătându-se destul de diplomat, evitând un atac la adresa contracandidatului său. "Era de aşteptată candidatura, era prevestită de ceva timp înainte că Radu Angheloiu să hotărască că va candida şi se pare că vineri dânsul a şi făcut pasul. Oricum eram pregătiţi ca unul dintre cei doi colegi ai noştri, Angheloiu sau Orzan, care au anunţat că vor lupta în tandem, să candideze. Nu îmi este teamă de nici un tandem şi de nici un candidat, poate să fie orice candidat din PNL Gorj. Nu am motive să îmi fie teamă, având în vedere experienţa mea acumulată în ultimii opt ani de zile, atât în zona urbană, cât şi rurală", a declarat Navlea.

Cristina Tănase  |  12/07/2010  |  587 afisari

citeste si:

Boc i-a convocat pe parlamentarii gorjeni

Cei trei parlamentari gorjeni Ion Ruset Severus Militaru dar si Cosmin Popescu au fost convocati la o intalnire cu premierul Emil Boc sedinta de guvern in cadrul careia se vor aborda probleme cu privire la bugetul judetului pe 2011. Presedintele interimar al PD-L Gorj Ion Ruset a...

Şeful PNL susţine: „îl voi schimba pe viceprimarul Fugaru!”

Iesirile pe sticla ale viceprimarului de Carbunesti Ion Fugaru l-au deranjat pe liderul PNL Gorj Dian Popescu. Chiar daca acesta din urma sustine ca avem relatii foarte bune imi este amic asta nu-l impiedica sa-i ceara primarului si eventual unei alte majoritati schimbarea lui Fu...

„O să stau pe burtă ca ceilalţi”

Edilul sef al comunei Slivilesti s-a hotarat sa nu mai ia atitudine fata de problemele existente la nivel judetean considerand ca demersul sau nu este sustinut si de ceilalti colegi de partid. In speta Sorin Bucurescu sustine ca o sa stau pe burta ca ceilalti si voi intra astfel ...

Liderul PNL Gorj a asistat la împărţirea banilor către primării

Presedintele PNL Gorj Dian Popescu a luat parte la sedinta organizata de Consiliul Judetean Gorj in cadrul careia s-a discutat asupra alocarii fondurilor catre administratiile locale. Vreau sa asist la discutiile tehnice de impartire a banilor catre primarii referitoare la rectif...

Călinoiu, preşedintele Ligii Aleşilor Locali PSD Gorj

Presedintele Consiliului Judetean Gorj Ion Calinoiu a fost ales presedintele Ligii Alesilor Locali PSD Gorj. Evenimentul a avut loc in cursul zilei de joi iar la acesta au luat parte toti alesii social democrati din judet in speta primarii viceprimarii consilierii locali si membr...

PD-L curtează primarii din opoziţie

Cei trei parlamentari democrat liberali din judet au primit sarcini clar trasate de catre sefii din partid si au trecut la treaba. In interesul cui Ei bine in interesul lor pentru alegerile din 2012 dar si al locuitorilor acestui judet. Deja parlamentarii PD-L au stabilit intaln...

parteneri
© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora. Din 12.04.2004.

Made by BIllI © 2009