Impact in Gorj

Editia 2138 din 24 mai 2012

Hoară îl susţine pe Hoară la şefia PD-L Gorj

Pedelistul Marcel Hoară pare să nu agreeze, în totalitate, stabilirea unui preşedinte interimar, din afară, la cârma PD-L Gorj. Hoară, care, în urmă cu nici două zile, spunea că acceptă locul lui Cosmin Popescu, chiar şi în interimat, îşi susţine astfel propria cauză, în ciuda intenţiei unora dintre democrat-liberalii gorjeni de a promova la organizaţie un lider din afara graniţelor judeţului.

Marcel Hoară a declarat miercuri că ar fi onorat să ocupe locul lăsat liber de demisionarul Cosmin Popescu, dacă, evident, va avea sprijin de la centru, în acest sens. Nu toţi pedeliştii îl vor însă, exclusiv, pe Hoară la cârma PD-L Gorj, un lider stabilit de conducerea centrală a partidului fiind agreat de mulţi dintre cei din conducerea filialei. Ionel Manţog a fost, de altfel, unul dintre cei care a menţionat că organizaţia ar putea fi condusă de un lider din afară, luând drept a doua opţiune instalarea lui Hoară la cârma PD-L. Acest lucru pare că nu îi pică bine lui Marcel Hoară, care demonstrează că îşi doreşte postul chiar şi până la alegerile ce vor avea loc în PD-L Gorj.

Întrebat dacă agreează sau nu alegerea unui preşedinte din afară la PD-L Gorj, Hoară a răspuns categoric: "Nu. Vor fi alegeri, undeva în vară, la PD-L Gorj, şi până în vară Biroul Politic Naţional (BPN) trebuie să numească un preşedinte interimar, asta este decizia BPN. (…) Eu îmi spun punctul de vedere la BPN, nu la televizor, iar atunci când se ia o decizie, ducem decizia la îndeplinire", a declarat Hoară.

Renunţă la funcţii

Dacă va fi însă numit preşedinte al PD-L Gorj, Hoară promite că va renunţa la una sau mai multe dintre numeroasele funcţii de conducere pe care le are la nivel de Ministerul Economiei. Acesta susţine, de asemenea, că şi-a sacrificat propria căsnicie pentru activitatea profesională. "Noaptea când stau în pat cu nevasta, ea stă lângă mine şi eu citesc contractul. Trebuie să facă cineva asta. Dacă fac altceva, eu trebuie să renunţ la ceva. Este un echilibru", subliniază, râzând, Hoară.

Abia în cursul zilei de luni, Biroul Politic Naţional al PD-L va decide însă cine va fi noul preşedinte interimar al organizaţiei de la Gorj.

Mihai Popescu  |  19/03/2010  |  790 afisari

citeste si:

Boc i-a convocat pe parlamentarii gorjeni

Cei trei parlamentari gorjeni Ion Ruset Severus Militaru dar si Cosmin Popescu au fost convocati la o intalnire cu premierul Emil Boc sedinta de guvern in cadrul careia se vor aborda probleme cu privire la bugetul judetului pe 2011. Presedintele interimar al PD-L Gorj Ion Ruset a...

Şeful PNL susţine: „îl voi schimba pe viceprimarul Fugaru!”

Iesirile pe sticla ale viceprimarului de Carbunesti Ion Fugaru l-au deranjat pe liderul PNL Gorj Dian Popescu. Chiar daca acesta din urma sustine ca avem relatii foarte bune imi este amic asta nu-l impiedica sa-i ceara primarului si eventual unei alte majoritati schimbarea lui Fu...

„O să stau pe burtă ca ceilalţi”

Edilul sef al comunei Slivilesti s-a hotarat sa nu mai ia atitudine fata de problemele existente la nivel judetean considerand ca demersul sau nu este sustinut si de ceilalti colegi de partid. In speta Sorin Bucurescu sustine ca o sa stau pe burta ca ceilalti si voi intra astfel ...

Liderul PNL Gorj a asistat la împărţirea banilor către primării

Presedintele PNL Gorj Dian Popescu a luat parte la sedinta organizata de Consiliul Judetean Gorj in cadrul careia s-a discutat asupra alocarii fondurilor catre administratiile locale. Vreau sa asist la discutiile tehnice de impartire a banilor catre primarii referitoare la rectif...

Călinoiu, preşedintele Ligii Aleşilor Locali PSD Gorj

Presedintele Consiliului Judetean Gorj Ion Calinoiu a fost ales presedintele Ligii Alesilor Locali PSD Gorj. Evenimentul a avut loc in cursul zilei de joi iar la acesta au luat parte toti alesii social democrati din judet in speta primarii viceprimarii consilierii locali si membr...

PD-L curtează primarii din opoziţie

Cei trei parlamentari democrat liberali din judet au primit sarcini clar trasate de catre sefii din partid si au trecut la treaba. In interesul cui Ei bine in interesul lor pentru alegerile din 2012 dar si al locuitorilor acestui judet. Deja parlamentarii PD-L au stabilit intaln...

parteneri
© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora. Din 12.04.2004.

Made by BIllI © 2009