Impact in Gorj

Editia 2138 din 24 mai 2012

În audienţă la deputatul Surupăceanu

Câţiva gorjeni care nu reuşesc să dea de cap problemelor personale au mers în audienţă la deputatul PSD de Gorj Mugurel Surupăceanu. Astfel, sâmbătă seara, la ora 19.00, gorjenii au avut ocazia să-şi spună păsul în faţa parlamentarului. Unul dintre cetăţeni, de origine din oraşul Ţicleni, s-a plâns deputatului de modul în care Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale îi despăgubeşte pe cei în drept. Astfel, gorjeanul i-a explicat parlamentarului social-democrat faptul că se află în posesia deciziilor emise de către ANRM şi că i-au fost admise despăgubirile ce însumează câteva miliarde de lei vechi. "E foarte grea procedura de acordare a banilor, iar eu personal am câteva dosare de câteva miliarde (…), iar timpul trece", spunea cetăţeanul din Ţicleni.

În final, după ce gorjeanul şi-a expus problema, deputatul Surupăceanu l-a rugat pe cetăţean să întocmească un memoriu astfel încât în baza acestui document să ceară solicitări pentru a primi un răspuns pe care ulterior să-l remită gorjeanului. Ca atare, social-democratul din Camera Deputaţilor i-a spus gorjeanului că la jumătatea lunii aprilie îi va da un răspuns privind demersurile pe care cetăţeanul va trebui să le facă în continuare pentru a-şi primi despăgubirile.

Irinel Ceuranu  |  29/03/2010  |  508 afisari

citeste si:

Boc i-a convocat pe parlamentarii gorjeni

Cei trei parlamentari gorjeni Ion Ruset Severus Militaru dar si Cosmin Popescu au fost convocati la o intalnire cu premierul Emil Boc sedinta de guvern in cadrul careia se vor aborda probleme cu privire la bugetul judetului pe 2011. Presedintele interimar al PD-L Gorj Ion Ruset a...

Şeful PNL susţine: „îl voi schimba pe viceprimarul Fugaru!”

Iesirile pe sticla ale viceprimarului de Carbunesti Ion Fugaru l-au deranjat pe liderul PNL Gorj Dian Popescu. Chiar daca acesta din urma sustine ca avem relatii foarte bune imi este amic asta nu-l impiedica sa-i ceara primarului si eventual unei alte majoritati schimbarea lui Fu...

„O să stau pe burtă ca ceilalţi”

Edilul sef al comunei Slivilesti s-a hotarat sa nu mai ia atitudine fata de problemele existente la nivel judetean considerand ca demersul sau nu este sustinut si de ceilalti colegi de partid. In speta Sorin Bucurescu sustine ca o sa stau pe burta ca ceilalti si voi intra astfel ...

Liderul PNL Gorj a asistat la împărţirea banilor către primării

Presedintele PNL Gorj Dian Popescu a luat parte la sedinta organizata de Consiliul Judetean Gorj in cadrul careia s-a discutat asupra alocarii fondurilor catre administratiile locale. Vreau sa asist la discutiile tehnice de impartire a banilor catre primarii referitoare la rectif...

Călinoiu, preşedintele Ligii Aleşilor Locali PSD Gorj

Presedintele Consiliului Judetean Gorj Ion Calinoiu a fost ales presedintele Ligii Alesilor Locali PSD Gorj. Evenimentul a avut loc in cursul zilei de joi iar la acesta au luat parte toti alesii social democrati din judet in speta primarii viceprimarii consilierii locali si membr...

PD-L curtează primarii din opoziţie

Cei trei parlamentari democrat liberali din judet au primit sarcini clar trasate de catre sefii din partid si au trecut la treaba. In interesul cui Ei bine in interesul lor pentru alegerile din 2012 dar si al locuitorilor acestui judet. Deja parlamentarii PD-L au stabilit intaln...

parteneri
© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora. Din 12.04.2004.

Made by BIllI © 2009