Impact in Gorj

Editia 2138 din 24 mai 2012

Liberalul Dian, ales fără contracandidaţi

Organizaţia municipiului Târgu-Jiu a PNL şi-a ales preşedintele în persoana lui Dian Popescu, acesta devenind astfel lider cu acte în regulă al liberalilor târgujieni. Evenimentul a avut loc vineri, atunci când Adunarea Generală a Organizaţiei Municipale Târgu-Jiu a PNL Gorj s-a întrunit pentru a-şi alege preşedintele, vicepreşedinţii şi membrii în Biroul Politic Municipal. În cadrul acestei adunări, Dian Popescu, preşedinte interimar al liberalilor târgujieni, a ţinut un discurs liber în care a vorbit despre realizările sale în scurta perioadă de timp în care a condus destinele acestei organizaţii. Deşi organizarea evenimentului a lăsat de dorit, prin lipsa sonorizării şi a luminilor, liderul a reuşit să se facă auzit şi să spună că "n-a avut rezerve faţă de nici un membru care a vrut să vină să activeze în PNL". În acelaşi timp, Popescu a vorbit despre creşterea procentuală a partidului în preferinţele târgujienilor, dar şi despre faptul că acum organizaţia municipală este luată în calcul de către celelalte partide şi nu ignorată, aşa cum s-a întâmplat până la venirea sa în funcţia de lider interimar.

Ales aproape în unanimitate

Cinci voturi i-au lipsit lui Dian Popescu pentru a fi ales în unanimitate de către liberalii prezenţi la Adunarea Generală a Organizaţiei. Cu alte cuvinte, din totalul celor 108 delegaţi care au votat, un număr de 103 şi-au exprimat dorinţa ca Dian Popescu să fie preşedintele Organizaţiei Municipiului a PNL Târgu-Jiu, în timp ce diferenţa de cinci voturi a fost anulată. De asemenea, în ceea ce îi priveşte pe vicepreşedinţi, cele mai multe voturi au fost obţinute de către Matei Nădrag, fost preşedinte interimar la PNL Târgu-Jiu, anterior numirii lui Dian, şi Leonard Radu, fost preşedinte al organizaţiei municipale a Partidului Conservator. De precizat că la aceste alegeri a luat parte şi deputatul Dan Ilie Morega, preşedintele PNL Gorj, care a considerat "regretabil" faptul că doar Dian Popescu şi-a depus candidatura, considerând totodată că "asta e situaţia". Nu în ultimul rând, liderul devenit statutar a menţionat că şi-a dorit să aibă contracandidaţi, dar liberalii au refuzat să intre în competiţia pentru şefia organizaţiei municipale a PNL Târgu-Jiu.

Irinel Ceuranu  |  01/03/2010  |  695 afisari

citeste si:

Boc i-a convocat pe parlamentarii gorjeni

Cei trei parlamentari gorjeni Ion Ruset Severus Militaru dar si Cosmin Popescu au fost convocati la o intalnire cu premierul Emil Boc sedinta de guvern in cadrul careia se vor aborda probleme cu privire la bugetul judetului pe 2011. Presedintele interimar al PD-L Gorj Ion Ruset a...

Şeful PNL susţine: „îl voi schimba pe viceprimarul Fugaru!”

Iesirile pe sticla ale viceprimarului de Carbunesti Ion Fugaru l-au deranjat pe liderul PNL Gorj Dian Popescu. Chiar daca acesta din urma sustine ca avem relatii foarte bune imi este amic asta nu-l impiedica sa-i ceara primarului si eventual unei alte majoritati schimbarea lui Fu...

„O să stau pe burtă ca ceilalţi”

Edilul sef al comunei Slivilesti s-a hotarat sa nu mai ia atitudine fata de problemele existente la nivel judetean considerand ca demersul sau nu este sustinut si de ceilalti colegi de partid. In speta Sorin Bucurescu sustine ca o sa stau pe burta ca ceilalti si voi intra astfel ...

Liderul PNL Gorj a asistat la împărţirea banilor către primării

Presedintele PNL Gorj Dian Popescu a luat parte la sedinta organizata de Consiliul Judetean Gorj in cadrul careia s-a discutat asupra alocarii fondurilor catre administratiile locale. Vreau sa asist la discutiile tehnice de impartire a banilor catre primarii referitoare la rectif...

Călinoiu, preşedintele Ligii Aleşilor Locali PSD Gorj

Presedintele Consiliului Judetean Gorj Ion Calinoiu a fost ales presedintele Ligii Alesilor Locali PSD Gorj. Evenimentul a avut loc in cursul zilei de joi iar la acesta au luat parte toti alesii social democrati din judet in speta primarii viceprimarii consilierii locali si membr...

PD-L curtează primarii din opoziţie

Cei trei parlamentari democrat liberali din judet au primit sarcini clar trasate de catre sefii din partid si au trecut la treaba. In interesul cui Ei bine in interesul lor pentru alegerile din 2012 dar si al locuitorilor acestui judet. Deja parlamentarii PD-L au stabilit intaln...

parteneri
© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora. Din 12.04.2004.

Made by BIllI © 2009