Impact in Gorj

Editia 2138 din 25 mai 2012

Virgil Drăguşin nu-i vrea locul lui Navlea

Liberalul Virgil Drăguşin a fost în ultimele zile personajul principal al unor discuţii mediatice, dar şi politice în care se vehicula că ar urma să îl înlocuiască pe Ion Navlea, urmând să candideze în locul acestuia la şefia PNL Gorj. Drăguşin contestă aceste zvonuri, considerând că ar fi fost simple speculaţii de presă. ,,Nu am avut nici un fel de discuţie cu nimeni în legătură cu acest subiect. De altfel, în momentul în care aş lua o astfel de decizie, aş vrea ca aceasta să îmi aparţină mie, nu să fiu folosit ca as sau păpuşă în mâna cuiva. În orice caz, până în acest moment nu discutăm despre o astfel de ipoteză”, a declarat, ferm, Drăguşin. Acesta a menţionat că, de altfel, nici măcar nu s-a decis de partea căruia dintre candidaţii intraţi în cursa pentru preşedinţia organizaţiei se poziţionează ,,Nu m-am decis explicit de partea căruia dintre candidaţi să mă poziţionez. În primul rând sunt nemulţumit de modul de abordare al candidaturilor de către cei trei candidaţi. Este un lucru intern al vieţii politice de partid şi nu trebuie să fie o dezbatere publică, pentru că modul cum îşi desfăşoară candidaţii aşa-zisa campanie, mai mult la nivel mediatic, nu face decât să reducă şansele partidului pentru viitoarele competiţii electorale, indiferent care dintre cei trei ar fi preşedintele partidului”, a completat Drăguşin. ,,În nici un caz o politică agresivă nu este specifică acestui partid. Este foarte bine că sunt mai mulţi candidaţi, dar reproşurile şi criticile trebuie să le facă în forurile interne şi nu prin folosirea mediei ca şi curea de transmisie între contracandidaţi pentru a convinge delegaţii la conferinţă. Nu este normal, nici firesc, nu este civilizat şi nici democratic acest lucru”, a conchis Drăguşin. Acesta crede că în următoarele cinci luni cei trei candidaţi ar trebui să îşi tempereze elanul public de a se denigra unul pe celălalt.

Cristina Tănase  |  27/07/2010  |  297 afisari

citeste si:

Boc i-a convocat pe parlamentarii gorjeni

Cei trei parlamentari gorjeni Ion Ruset Severus Militaru dar si Cosmin Popescu au fost convocati la o intalnire cu premierul Emil Boc sedinta de guvern in cadrul careia se vor aborda probleme cu privire la bugetul judetului pe 2011. Presedintele interimar al PD-L Gorj Ion Ruset a...

Şeful PNL susţine: „îl voi schimba pe viceprimarul Fugaru!”

Iesirile pe sticla ale viceprimarului de Carbunesti Ion Fugaru l-au deranjat pe liderul PNL Gorj Dian Popescu. Chiar daca acesta din urma sustine ca avem relatii foarte bune imi este amic asta nu-l impiedica sa-i ceara primarului si eventual unei alte majoritati schimbarea lui Fu...

„O să stau pe burtă ca ceilalţi”

Edilul sef al comunei Slivilesti s-a hotarat sa nu mai ia atitudine fata de problemele existente la nivel judetean considerand ca demersul sau nu este sustinut si de ceilalti colegi de partid. In speta Sorin Bucurescu sustine ca o sa stau pe burta ca ceilalti si voi intra astfel ...

Liderul PNL Gorj a asistat la împărţirea banilor către primării

Presedintele PNL Gorj Dian Popescu a luat parte la sedinta organizata de Consiliul Judetean Gorj in cadrul careia s-a discutat asupra alocarii fondurilor catre administratiile locale. Vreau sa asist la discutiile tehnice de impartire a banilor catre primarii referitoare la rectif...

Călinoiu, preşedintele Ligii Aleşilor Locali PSD Gorj

Presedintele Consiliului Judetean Gorj Ion Calinoiu a fost ales presedintele Ligii Alesilor Locali PSD Gorj. Evenimentul a avut loc in cursul zilei de joi iar la acesta au luat parte toti alesii social democrati din judet in speta primarii viceprimarii consilierii locali si membr...

PD-L curtează primarii din opoziţie

Cei trei parlamentari democrat liberali din judet au primit sarcini clar trasate de catre sefii din partid si au trecut la treaba. In interesul cui Ei bine in interesul lor pentru alegerile din 2012 dar si al locuitorilor acestui judet. Deja parlamentarii PD-L au stabilit intaln...

parteneri
© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora. Din 12.04.2004.

Made by BIllI © 2009