Impact in Gorj

Editia 2138 din 25 mai 2012

La CE Turceni,

Directorii cu lefuri de peste 8000 lei n-au virat banii statului

Cei 11 directori din cadrul Complexului Energetic Turceni care au salarii ce trec de 8000 de lei nu au donat nimic în contul „Diminuarea efectelor crizei economice”. Chiar dacă există o hotărâre a Consiliului de Administraţie din 16 iulie 2010 care prevede participarea tuturor reprezentaţilor din cadrul CE Turceni ale căror salarii sunt mai mari de 8000 de lei la bugetul de stat, realitatea stă exact pe dos. Cu alte cuvinte, Mioara Dragalina, purtătoarea de cuvânt a CE Turceni, afirma ieri că „deci la ora asta, toarte sumele care au depăşit 8000 de lei au fost virate la bugetul statului”.

De cealaltă parte, Luminiţa Penciu, reprezentanta Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Gorj, a verificat contul 20.37.01.02., adică cel în care se adună banii pentru „Diminuarea efectelor crizei economice”, şi n-a găsit nici măcar un leu. „Încă nu sunt banii”, preciza purtătorul de cuvânt al Finanţelor Publice Gorj, reieşind astfel că fie este vorba de un alt cont, fie banii au ajuns în altă parte, probabil pentru diminuarea crizei economice din altă ţară…

Irinel Ceuranu  |  02/09/2010  |  568 afisari

citeste si:

Farmaciştii nu ştiu să citească reţetele medicale

Cititul unei retete medicale ramane o enigma pentru unii dintre farmacistii gorjeni. De exemplu la una dintre farmaciile de pe strada Victoria din municipiul Targu-Jiu gorjeanca Maria L. a avut surpriza sa fie trimisa la plimbare din cauza faptului ca farmacista nu intelegea ce s...

Personaje de poveste la „Grădiniţa 8” din Târgu-Jiu

Copiii de la Gradinita cu Program prelungit numarul 8 din Targu-Jiu si-au demonstrat calitatile artistice cu prilejul cercului managerial prescolar organizat aici. Astfel prescolarii au reusit sa surprinda prin talentul lor artistic publicul din sala de spectacol. Costumati in pr...

Semnătura unui mort, folosită pentru împroprietărire

Mortii se ingroapa cu pamant iar vii cu hartii continua sa fie o expresie de actualitate cand vine vorba de retrocedari. Asa se face ca cine are documentele necesare poate sa intre in posesia chiar si a ceea ce nu i-a apartinut. Un exemplu in acest sens este dat de Ion Tomescu pr...

La 90 de ani riscă să fie dat afară din casă

Un batran de 90 de ani din Comuna Pestisani a cazut prada propriei inconstiente dupa ce printr-un contract de intretinere si-a pus casa la dispozitia unui strain fiind convins ca acesta o sa-l ajute pana la moarte. Astfel Mircea Balta aproape cel mai in varsta locuitor al satului...

Elevii rromi sunt ajutaţi să se integreze în societate

Un nou proiect pentru elevii cu probleme ai judetului Gorj. Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) incearca sa ofere elevilor cu probleme de integrare o viata sociala normala si astfel in parteneriat cu Scoala Generala Alexandru Stefulescu Targu-Jiu Liceul de Muzica si Arte Plastice...

Moş Crăciun aduce concedieri în Gorj

Sfarsitul anului anunta zeci de mii de disponibilizari in randul bugetarilor la nivel national. Executivul a emis deja actele necesare disponibilizarii acestora. Considerand ca este o normalitate dar si o economie la bugetul statului guvernantii scot pe banda rulanta someri cu di...

parteneri
© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora. Din 12.04.2004.

Made by BIllI © 2009