Moartea unei gorjence, pedepsită cu o lună de suspendare
O tânără de 24 de ani din comuna Băleşti zace în pământ din ziua de Crăciun a anului 2008 şi nici până acum nu s-a dat soluţia finală în privinţa celor care se fac vinovaţi de decesul fetei. Rudele acesteia susţin că un medic angajat la Unitatea de Primiri Urgenţe din Târgu-Jiu i-a făcut o injecţie care i-a cauzat moartea, reclamându-l la Colegiul Medicilor şi la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj. Colegiul Medicilor din Gorj a propus ca doctoriţa incriminată să fie suspendată pentru o lună de zile din activitate, considerându-se că aceasta este cea mai gravă sancţiune aplicată până acum personalului medical din Gorj. Numai că suspendarea activităţii doctoriţei este la stadiul de propunere, aceasta rămânând definitivă doar dacă autorităţile de la Bucureşti o vor găsi vinovată pe doctoriţa acuzată…
Tânăra Lorena Buicu din satul Tămăşeşti, comuna Băleşti, va petrece Paştele pe lumea cealaltă, după ce, la finalul unui tratament medical aplicat la Spitalul Judeţean din Târgu-Jiu, a ajuns să moară, la scurtă vreme, pe patul unui spital din Târgu-Mureş. Rudele fetei au început să-şi caute dreptatea, acuzând-o pe doctoriţa Liliana Crăciun, medic la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Târgu-Jiu, de moartea tinerei. În acest sens, au făcut plângeri la Colegiul Medicilor Gorj, dar şi la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj. În ceea ce priveşte prima instituţie, medicul Ana Băleanu, preşedinte al Colegiului Medicilor Gorj, susţine că doctorii din cadrul Colegiului au analizat documentele existente la dosar şi au luat o decizie pe care au trimis-o la Bucureşti. „În funcţie de analizele şi de verdictul dat de Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici vom stabili dacă rămâne o lună, un an, doi…”, afirma preşedintele Băleanu. Aceasta preciza că decizia este însă doar o propunere, astfel încât, în funcţie de punctul de vedere al celor de la Bucureşti, să se decidă dacă rămâne sau nu această sancţiune.
Doctoriţa nu se consideră vinovată
Încă de la început, medicul Liliana Crăciun, de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Târgu-Jiu, a negat că ar avea vreo vină în moartea tinerei. În acest sens, în declaraţia dată la Colegiul Medicilor Gorj, doctoriţa incriminată nu-şi impută nimic şi susţine că nu are nici o vină. De asemenea, pe numele medicului Liliana Crăciun a fost înregistrată şi o plângere la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului în care rudele fetei decedate o reclamă pe doctoriţă de neglijenţă şi malpraxis, dosarul aflându-se încă în lucru la Serviciul de Investigaţii Criminale. La final, trebuie spus că deşi se apropie jumătatea anului 2010, autorităţile în drept nu au fost capabile să găsească o decizie finală în cazul unui deces survenit la finele anului 2008.
Irinel Ceuranu | 31/03/2010 | 1109 afisari











