Impact in Gorj

Editia 2138 din 25 mai 2012

Motrenii săraci primesc ajutoare de Paşti

Consiliul Local Motru a aprobat o hotărâre pentru acordarea de ajutoare sub formă de pachete alimentare familiilor sau persoanelor singure nevoiaşe, cu ocazia sărbătorilor de Sfintele Paşti. Numărul acestor familii este în continuă creştere datorită faptului că au dispărut numeroase locuri de muncă, şi asta ca urmare a închiderii unor societăţi comerciale şi a restructurărilor din minerit. Serviciul de asistenţă şi protecţie socială din cadrul Primăriei Motru are în evidenţă 196 de familii şi persoane singure, beneficiare de ajutor social conform Legii 416/2001, 157 de persoane cu handicap grav şi peste 800 de familii de pensionari cu pensii mici sau foarte mici şi persoane care nu realizează venituri.

Valoarea ajutorului în alimente se cifrează la 50 de lei per pachet, iar persoanele îndreptăţite să primească acest ajutor vor fi identificate de către comisii speciale, ajutoarele acordându-se gradual, în funcţie de numărul de persoane din familie şi de veniturile pe care aceştia le pot realiza. În cadrul Primăriei Motru au fost evitate toate speculaţiile cu privire la acordarea acestor ajutoare deoarece s-a folosit un mod de lucru transparent, cu respectarea prevederilor legale.

Constantin Bunilă  |  02/03/2010  |  253 afisari

citeste si:

Farmaciştii nu ştiu să citească reţetele medicale

Cititul unei retete medicale ramane o enigma pentru unii dintre farmacistii gorjeni. De exemplu la una dintre farmaciile de pe strada Victoria din municipiul Targu-Jiu gorjeanca Maria L. a avut surpriza sa fie trimisa la plimbare din cauza faptului ca farmacista nu intelegea ce s...

Personaje de poveste la „Grădiniţa 8” din Târgu-Jiu

Copiii de la Gradinita cu Program prelungit numarul 8 din Targu-Jiu si-au demonstrat calitatile artistice cu prilejul cercului managerial prescolar organizat aici. Astfel prescolarii au reusit sa surprinda prin talentul lor artistic publicul din sala de spectacol. Costumati in pr...

Semnătura unui mort, folosită pentru împroprietărire

Mortii se ingroapa cu pamant iar vii cu hartii continua sa fie o expresie de actualitate cand vine vorba de retrocedari. Asa se face ca cine are documentele necesare poate sa intre in posesia chiar si a ceea ce nu i-a apartinut. Un exemplu in acest sens este dat de Ion Tomescu pr...

La 90 de ani riscă să fie dat afară din casă

Un batran de 90 de ani din Comuna Pestisani a cazut prada propriei inconstiente dupa ce printr-un contract de intretinere si-a pus casa la dispozitia unui strain fiind convins ca acesta o sa-l ajute pana la moarte. Astfel Mircea Balta aproape cel mai in varsta locuitor al satului...

Elevii rromi sunt ajutaţi să se integreze în societate

Un nou proiect pentru elevii cu probleme ai judetului Gorj. Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) incearca sa ofere elevilor cu probleme de integrare o viata sociala normala si astfel in parteneriat cu Scoala Generala Alexandru Stefulescu Targu-Jiu Liceul de Muzica si Arte Plastice...

Moş Crăciun aduce concedieri în Gorj

Sfarsitul anului anunta zeci de mii de disponibilizari in randul bugetarilor la nivel national. Executivul a emis deja actele necesare disponibilizarii acestora. Considerand ca este o normalitate dar si o economie la bugetul statului guvernantii scot pe banda rulanta someri cu di...

parteneri
© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora. Din 12.04.2004.

Made by BIllI © 2009