Impact in Gorj

Editia 2138 din 25 mai 2012

Primarul din Samarineşti - fermierul comunei

Primul om al comunei Samarineşti, primarul Marian Ardeiu este şi primul gospodar, dovedind că administraţia se poate împăca bine cu zootehnia, dacă ai poftă de muncă. Inginer zootehnist la bază, primarul şi-a dezvoltat o minifermă încă înainte de a fi ales primar, mica afacere de familie asigurându-i acestuia toate veniturile necesare. Ideea de a creşte animale i-a venit însă primarului imediat după ce a terminat facultatea şi nu şi-a găsit un loc de muncă, hotărându-se astfel să devină propriul său patron, împreună cu soţia, părinţii şi socrii.

„N-am găsit de lucru şi m-am apucat să cresc animale”, spune încă din capul locului primarul comunei Samarineşti, Marian Ardeiu. Edilul îşi aminteşte astfel că, supărat din cauza faptului că facultatea de zootehnie pe care o absolvise nu-l ajuta să-şi găsească un loc de muncă, s-a apucat să folosească el însuşi cunoştinţele deprinse pe băncile facultăţii. Astfel, ajutat de părinţi, inginerul agronom Ardeiu a început să-şi cumpere animale. Ba mai mult, edilul spune că banii scoşi la nuntă nu i-a băgat nici în maşină şi nici n-a plecat în concediu la mare. „Din banii de pe nuntă, mi-am luat primele viţele”, îşi aminteşte edilul şef din Samarineşti. Şi astfel, încet-încet, primarul a reuşit să îşi facă o minifermă, numărându-se, spune el, printre primii în judeţul Gorj, atunci când venea vorba de vaci cu lapte.

„Am fost ajutat şi de noroc”

Pe lângă sprijinul părinţilor, şeful administraţiei locale din Samarineşti spune că a avut parte şi de un dram de noroc. În acest sens, Marian Ardeiu zice că „am fost ajutat şi de noroc pentru că, în anul 2002, am câştigat un tractor deoarece eram tânăr fermier”. Ajutat şi de noroc şi de rude, edilul a pus pe picioare o mică afacere de familie, ajungând acum să aibă în jur de 200 de oi, câteva vaci de lapte şi câţiva cai. Cât priveşte mulsul oilor, Ardeiu susţine că se pricepe, zicând că „ştiu să fac de toate” atunci când vine vorba de animale.

Numai că întreţinerea ovinelor presupune şi multă muncă, un motiv în plus pentru care primarul şi-a achiziţionat toate utilajele necesare muncilor agricole pentru a reuşi să adune recolta într-un timp mai scurt şi mult mai eficient. De exemplu, pentru o cositoare, edilul spune că a plătit, acum şase ani, în jur de 105 milioane de lei vechi. Pe lângă utilaje, îngrijirea oilor presupune şi alte costuri care se ridică la 1000-1200 de lei pe an, aici intrând deparazitarea şi vaccinarea, care sunt obligatorii.

„Câştig prea mare nu e, dar e constant”

Vestea că Marian Ardeiu creştea animale s-a răspândit cu repeziciune, astfel încât nici n-a fost nevoie să meargă el cu animalele la târg, pentru că veneau clienţii la poarta sa. Ba mai mult, primarul susţine că are destui prieteni şi cunoştinţe care sunt „abonaţi”, în sensul că la Paşti îl caută să-şi cumpere mielul tradiţional. De pildă, în acest an, Ardeiu spune că a vândut circa 80 de miei la un preţ „fantastic de bun”. Totodată, banii câştigaţi sunt trecuţi şi în declaraţia de avere, edilul scoţând anual în jur de 20.000 de lei din această îndeletnicire. Cât priveşte profitul, acesta nu este unul extraordinar, dar are avantajul că nu fluctuează.

„Câştig prea mare nu e, dar e constant”, zice primarul din Samarineşti. Acesta susţine însă că un avantaj i-l aduc oile „ţigaie cu cap negru de Teleorman”, căreia i se mai spune şi „carabaşa”, această rasă fiind considerată de primar ca una foarte avantajoasă spre deosebire de celelalte.

Chiar dacă la ora actuală ţara trece printr-o criză financiară, edilul şef Marian Ardeiu nu este foarte îngrijorat, conştient că animalele pe care le creşte îi aduc un venit mult mai mare decât salariul său lunar de circa 1800 de lei pe care îl primeşte că este primar.

Irinel Ceuranu  |  13/07/2010  |  1106 afisari

citeste si:

Farmaciştii nu ştiu să citească reţetele medicale

Cititul unei retete medicale ramane o enigma pentru unii dintre farmacistii gorjeni. De exemplu la una dintre farmaciile de pe strada Victoria din municipiul Targu-Jiu gorjeanca Maria L. a avut surpriza sa fie trimisa la plimbare din cauza faptului ca farmacista nu intelegea ce s...

Personaje de poveste la „Grădiniţa 8” din Târgu-Jiu

Copiii de la Gradinita cu Program prelungit numarul 8 din Targu-Jiu si-au demonstrat calitatile artistice cu prilejul cercului managerial prescolar organizat aici. Astfel prescolarii au reusit sa surprinda prin talentul lor artistic publicul din sala de spectacol. Costumati in pr...

Semnătura unui mort, folosită pentru împroprietărire

Mortii se ingroapa cu pamant iar vii cu hartii continua sa fie o expresie de actualitate cand vine vorba de retrocedari. Asa se face ca cine are documentele necesare poate sa intre in posesia chiar si a ceea ce nu i-a apartinut. Un exemplu in acest sens este dat de Ion Tomescu pr...

La 90 de ani riscă să fie dat afară din casă

Un batran de 90 de ani din Comuna Pestisani a cazut prada propriei inconstiente dupa ce printr-un contract de intretinere si-a pus casa la dispozitia unui strain fiind convins ca acesta o sa-l ajute pana la moarte. Astfel Mircea Balta aproape cel mai in varsta locuitor al satului...

Elevii rromi sunt ajutaţi să se integreze în societate

Un nou proiect pentru elevii cu probleme ai judetului Gorj. Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) incearca sa ofere elevilor cu probleme de integrare o viata sociala normala si astfel in parteneriat cu Scoala Generala Alexandru Stefulescu Targu-Jiu Liceul de Muzica si Arte Plastice...

Moş Crăciun aduce concedieri în Gorj

Sfarsitul anului anunta zeci de mii de disponibilizari in randul bugetarilor la nivel national. Executivul a emis deja actele necesare disponibilizarii acestora. Considerand ca este o normalitate dar si o economie la bugetul statului guvernantii scot pe banda rulanta someri cu di...

parteneri
© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora. Din 12.04.2004.

Made by BIllI © 2009