Impact in Gorj

Editia 2138 din 25 mai 2012

Sindicaliştii USMO condamnă numirile politice din minerit

Reprezentanţii Departamentului Zonal Rovinari din cadrul Uniunii Sindicatelor Miniere Oltenia (USMO) iau atitudine faţă de modul arbitrar în care se fac angajările în minerit şi energie. Atitudinea protestară a fost pusă pe masa discuţiilor cu prilejul organizării Conferinţei Extraordinare a Departamentului Zonal Rovinari a USMO, reprezentând aproximativ 6000 de membrii de sindicat din Bazinul minier Rovinari. Cu această ocazie, Dumitru Pârvulescu, şeful Departamentului Zonal Rovinari, afirmă că participanţii la conferinţă „condamnă în unanimitate numirile politice care s-au făcut şi se vor face pe toate posturile de lucru începând de la director până la femeia de serviciu”.

Acest mod abuziv de angajare doar prin prisma carnetului de partid este etichetat de către şeful Departamentului Zonal Rovinari ca fiind „fără precedent în această zonă minieră”. În aceeaşi ordine de idei, reprezentantul USMO dezavuează şi disponibilizările după bunul plac făcute simultan cu angajările. „Departamentul Zonal Rovinari condamnă toate destituirile făcute doar cu argumentul neapartenenţei la partidul de guvernământ, neţinându-se cont de competenţa şi experienţa acestor persoane”, conchidea sindicalistul Dumitru Pârvulescu.

Irinel Ceuranu  |  24/03/2010  |  878 afisari

citeste si:

Farmaciştii nu ştiu să citească reţetele medicale

Cititul unei retete medicale ramane o enigma pentru unii dintre farmacistii gorjeni. De exemplu la una dintre farmaciile de pe strada Victoria din municipiul Targu-Jiu gorjeanca Maria L. a avut surpriza sa fie trimisa la plimbare din cauza faptului ca farmacista nu intelegea ce s...

Personaje de poveste la „Grădiniţa 8” din Târgu-Jiu

Copiii de la Gradinita cu Program prelungit numarul 8 din Targu-Jiu si-au demonstrat calitatile artistice cu prilejul cercului managerial prescolar organizat aici. Astfel prescolarii au reusit sa surprinda prin talentul lor artistic publicul din sala de spectacol. Costumati in pr...

Semnătura unui mort, folosită pentru împroprietărire

Mortii se ingroapa cu pamant iar vii cu hartii continua sa fie o expresie de actualitate cand vine vorba de retrocedari. Asa se face ca cine are documentele necesare poate sa intre in posesia chiar si a ceea ce nu i-a apartinut. Un exemplu in acest sens este dat de Ion Tomescu pr...

La 90 de ani riscă să fie dat afară din casă

Un batran de 90 de ani din Comuna Pestisani a cazut prada propriei inconstiente dupa ce printr-un contract de intretinere si-a pus casa la dispozitia unui strain fiind convins ca acesta o sa-l ajute pana la moarte. Astfel Mircea Balta aproape cel mai in varsta locuitor al satului...

Elevii rromi sunt ajutaţi să se integreze în societate

Un nou proiect pentru elevii cu probleme ai judetului Gorj. Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) incearca sa ofere elevilor cu probleme de integrare o viata sociala normala si astfel in parteneriat cu Scoala Generala Alexandru Stefulescu Targu-Jiu Liceul de Muzica si Arte Plastice...

Moş Crăciun aduce concedieri în Gorj

Sfarsitul anului anunta zeci de mii de disponibilizari in randul bugetarilor la nivel national. Executivul a emis deja actele necesare disponibilizarii acestora. Considerand ca este o normalitate dar si o economie la bugetul statului guvernantii scot pe banda rulanta someri cu di...

parteneri
© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora. Din 12.04.2004.

Made by BIllI © 2009