Impact in Gorj

Editia 2138 din 25 mai 2012

Unde-i criza?

Sporul primarului din Săuleşti depăşeşte 210 milioane de lei

Primarul comunei Săuleşti, Constantin Drăghici Rucsanda, care s-a dat singur în judecată anul trecut pentru a-şi majora salariul cu 75%, a băgat în buzunar un spor ilegal în valoare de peste 210 milioane de lei vechi. Potrivit edilului local, sporul lunar al acestuia, câştigat prin fentarea instanţei de la Tribunalul Gorj, se ridică la peste 15 milioane de lei vechi. Banii au fost încasaţi de edilul local din sumele colectate la bugetul local.

Judecătorul Camelia Bădescu, de la Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal din cadrul Tribunalului Gorj, este magistrata care a fost trasă în piept de primarul comunei Săuleşti, Constantin Drăghici Rucsanda, în procesul finalizat la sfârşitul lunii martie anul trecut. Judecătoarea nu a realizat că primarul de la Săuleşti avea în acest proces, deschis pentru acordarea unor drepturi salariale, atât calitatea de reclamant, alături de alţi cinci funcţionari din aparatul propriu al primăriei, cât şi de pârât, în calitate de edil al comunei. Acest lucru a fost cunoscut însă de secretarul primăriei, care a făcut tot posibilul să nu mai facă recurs la hotărârea instanţei, deşi trebuia să facă acest lucru în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, mai ales că aceasta nu era irevocabilă. Procesul nu a mai ajuns însă la Curtea de Apel Craiova, aşa cum era normal, iar cei şase, inclusiv primarul, şi-au majorat salariile cu 75% pentru o perioadă de 14 luni.

Salariul majorat: peste 32 de milioane de lei

Primarul din Săuleşti care s-a dat în proces când Constantin Drăghici, când Constantin Drăghici Rucsanda, pentru a fenta magistrata de la Tribunalul Gorj, îşi recunoaşte fapta. Ilar este că edilul local nu vede nimic greşit în intenţia sa de a induce în eroare instanţa de judecată. Primarul susţine astfel că are un salariu lunar de 18 milioane de lei vechi, iar sporul reprezintă peste 15 milioane de lei vechi. Acesta a menţionat ieri că nu a făcut nimic imoral şi că a preferat să încaseze el banii respectivi, şi cei cinci funcţionari, pentru că au făcut munca pe care trebuia să o facă o firmă de consultanţă. Edilul local nu spune însă că în proiect nu erau prevăzuţi bani pentru serviciile unei astfel de firme, iar primăria nu putea să plătească pe nimeni.

Primarul pârât nu a făcut întâmpinare!

În procesul deschis la Tribunalul Gorj, aşa cum era de aşteptat, primarul Drăghici Rucsanda şi Consiliul Local Săuleşti nu au depus întâmpinare, deşi trebuiau să facă acest lucru. Primarul a preferat însă să facă tot posibilul să încaseze banii respectivi, plănuind probabil acest demers chiar cu secretarul primăriei. În ce îi priveşte pe cei cinci funcţionari, care au câştigat sporul de 75% alături de primar, şi aceştia şi-au majorat salariile cu sume de peste 5 milioane de lei vechi lunar. Astfel, un funcţionar public care încasa câte 12 milioane de lei pe lună şi-a mai adăugat în propriul buzunar, pentru 14 luni, peste 7 milioane de lei lunar. La fel ca şi primarul, funcţionarii publici se văd, în continuare, îndreptăţiţi pentru încasarea banilor.

Ilegalităţile, pe colegiul deputatului Cosmin Popescu

Faptele primarului din Săuleşti par tolerate de deputatul PD-L, Cosmin Popescu, pe al cărui colegiu, cu numărul trei, s-au desfăşurat aceste ilegalităţi. Cum ambii sunt însă colegi de partid, atât primarul cât şi deputatul, evident că şeful interimar al PD-L Gorj nu va lua nicio măsură împotriva edilului care şi-a umplut buzunarele cu banii localnicilor. Mai mult, Cosmin Popescu chiar a fost prezent, în mai, anul trecut, la inaugurarea investiţiei care a mărit bugetele personale ale primarului şi ale celor cinci funcţionari. Mai mult, pedelistul şef s-a bătut cu pumnul în piept că a sprijinit această investiţie încă din vremea în care acesta era secretar de stat în Ministerul Economiei, adică din 2006.

Cristina Tănase  |  09/03/2010  |  1259 afisari

citeste si:

Farmaciştii nu ştiu să citească reţetele medicale

Cititul unei retete medicale ramane o enigma pentru unii dintre farmacistii gorjeni. De exemplu la una dintre farmaciile de pe strada Victoria din municipiul Targu-Jiu gorjeanca Maria L. a avut surpriza sa fie trimisa la plimbare din cauza faptului ca farmacista nu intelegea ce s...

Personaje de poveste la „Grădiniţa 8” din Târgu-Jiu

Copiii de la Gradinita cu Program prelungit numarul 8 din Targu-Jiu si-au demonstrat calitatile artistice cu prilejul cercului managerial prescolar organizat aici. Astfel prescolarii au reusit sa surprinda prin talentul lor artistic publicul din sala de spectacol. Costumati in pr...

Semnătura unui mort, folosită pentru împroprietărire

Mortii se ingroapa cu pamant iar vii cu hartii continua sa fie o expresie de actualitate cand vine vorba de retrocedari. Asa se face ca cine are documentele necesare poate sa intre in posesia chiar si a ceea ce nu i-a apartinut. Un exemplu in acest sens este dat de Ion Tomescu pr...

La 90 de ani riscă să fie dat afară din casă

Un batran de 90 de ani din Comuna Pestisani a cazut prada propriei inconstiente dupa ce printr-un contract de intretinere si-a pus casa la dispozitia unui strain fiind convins ca acesta o sa-l ajute pana la moarte. Astfel Mircea Balta aproape cel mai in varsta locuitor al satului...

Elevii rromi sunt ajutaţi să se integreze în societate

Un nou proiect pentru elevii cu probleme ai judetului Gorj. Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) incearca sa ofere elevilor cu probleme de integrare o viata sociala normala si astfel in parteneriat cu Scoala Generala Alexandru Stefulescu Targu-Jiu Liceul de Muzica si Arte Plastice...

Moş Crăciun aduce concedieri în Gorj

Sfarsitul anului anunta zeci de mii de disponibilizari in randul bugetarilor la nivel national. Executivul a emis deja actele necesare disponibilizarii acestora. Considerand ca este o normalitate dar si o economie la bugetul statului guvernantii scot pe banda rulanta someri cu di...

parteneri
© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora. Din 12.04.2004.

Made by BIllI © 2009