Interviu cu interpreta de muzică populară Roberta Crintea
„Un artist nu poate cânta dacă sufletul nu e mistuit de o ardere continuă”
„Timbru vocal şi dragostea pentru cântecul bănăţean mi-au călăuzit paşii pe acest drum minunat”, Roberta Crintea.
Interpreta de muzică populară Roberta Crintea, solistă a Ansamblului Profesionist „Doina Gorjului”, cea pe care ne-am obişnuit s-o vedem în opinci, în frumoase costume bănăţene, cântând doar cântece autentice din Munţii Banatului, e născută şi locuieşte aici, la noi, în Târgu-Jiu. Timbrul grav al vocii, îmbinat cu instrumentele de suflat specifice acestei zone a ţării, ne-au furat-o oarecum...
Omul şi solistul Roberta Crintea ne vorbeşte azi într-un interviu în exclusivitate despre pasiunile, dezamăgirile şi bucuriile ei.
Rep.: Ce reprezintă cântecul pentru tine? Unde cânţi cel mai des şi unde te regăseşti?
R.C.: Cântecul e totul, poate prea mult spus, dar clar, e un mod de viaţă, nu aş putea fără el. Cântecul popular e definiţia noastră ca şi naţie, iar eu zic că sunt un exponent al tradiţiei şi folclorului românesc. Unde cânt? Scena e locul care mi se potriveşte ca o mănuşă, locul în care mi se ridică adrenalina la cote maxime, dar nunţile sunt spectacolul în varianta grea, spectacol ce trebuie să îl susţii şi să-l finalizezi cu brio, având menirea de a întreţine voia bună.
Rep.: De unde îţi culegi piesele şi costumele populare?
R.C.: Bineînţeles de la sursa din Banat, iar aceste costume despre care îmi vorbeşti sunt cele mai preţioase lucruri ale mele, achiziţionându-le colindând satele bănăţene.
Rep.: Ce părere ai despre ce oferă publicului televiziunea şi radioul?
R.C.: Publicul îşi ia ce doreşte, de aceea nu sunt atât de uimită când descopăr imitaţii nereuşite, de multe ori dorinţa de îmbogăţire imediată îi face pe mulţi să nu ţină cont de valoarea şi autenticitatea cântecului.
Rep.: Cum a fost drumul tău până acum?
R.C.: Plin de obstacole, dar altfel poate nu ducea nicăieri. Poate n-am fost atât de norocoasă să întâlnesc oameni potriviţi la locul potrivit, dar, crede-mă, ai nevoie de aceştia şi de anumite conjuncturi pentru a-ţi nuanţa poziţia pe care te afli. Cred că nu poţi obţine totul de la viaţă, undeva trebuie să fii deficitar.
Rep.: Vorbeşte-mi despre copilăria ta. Cum a fost? Ce amintiri ai?
R.C.: Un miracol, în care se regăsesc doar personaje minunate: bunica şi bunicul meu, cei pentru care am fost totul, cei ce mi-au purtat dragostea curată până la finalul lor şi dincolo de acesta. O simt azi sau şi azi… Cu femei ca tanti Leana, ce-mi spuneau tot felul de glume şi poveşti în care eu eram zâna de fiecare dată. În copilărie îmi plăcea să cred că sunt Angela Similea sau Mirabela Dauer, eram mereu îndrăgostită de toaletele lor, de gesturile şi mişcările scenice. De atunci am ştiut că voi fi artist! Bunica era şi a rămas dragostea vieţii mele, o bătrână cu o energie de neconceput, ca să nu mai vorbim de înţelepciune.
Rep.: Vorbind despre eleganţa marilor artiste amintite de tine, cât de mult crezi în imagine?
R.C.: Este foarte importantă, oamenii au nevoie să te asocieze cu ceva. Imaginea spune multe despre tine, te ajută să faci primul pas pentru a fi înţeleasă de publicul tău. Poate din cauza asta multe femei îmi dau de înţeles că sunt în competiţie cu ele, unele chiar mă percep ca pe un pericol.
Rep.: Ce-ţi place să faci când eşti invitată la o petrecere?
R.C.: Să cânt, desigur, să dau oamenilor o parte din lumea mea, din trăirile mele, care nu mereu sunt aceleaşi. Cine spune că nu-i place să fie în centrul atenţiei, sau să fie observat, minte, ori are nişte probleme de rezolvat cu sine...
Rep.: De la cine ai moştenit talentul?
R.C.: De la mama mea, care şi azi cântă superb, dar la mine a fost şi multă muncă, poate dublă, triplă, eu luând un drum deloc cunoscut la acea vreme - cântecul din Banat.
Rep.: La prima vedere pari un personaj greu de abordat. Cum eşti de fapt?
R.C.: Râde. (Ha!Ha!Ha!) Nu sunt cum par. Sunt plină de viaţă, exuberantă, plină de surprize de tot felul, iar în mine arde un foc al dragostei continuu, asta mă ţine vie şi verticală. Un artist nu poate cânta dacă nu trăieşte plenar dragostea, dacă sufletul nu e mistuit de o ardere continuă.
Rep.: Ce anume te-a influenţat de-a lungul timpului? Vreun solist, artist, publicul, sau ceva anume?
R.C.: Toţi cei amintiţi pentru mine sunt oameni, unii îmi plac pentru cea ce sunt ca şi caracter, alţii pentru cum profesează, alţii pentru cum mă tratează şi desigur nu-i pot pune pe toţi la un loc. Publicul? Da, publicul mi-a făcut zile pline de soare, chiar şi când afară era frig. Este unul din barometrele cele mai sensibile pentru verificarea gândurilor, a sentimentelor.
Rep.: Iubeşti? Am atins un punct slab? Ce bărbaţi îţi plac?
R.C.: Voi răspunde la cea de-a doua întrebare, prima fiind mult prea complexă. Îmi plac bărbaţii puternici, verticali, cu respect deplin pentru femeie, buni la suflet, dar misterioşi, cei extrovertiţi mă agită şi starea nu dispare uşor. Cu mult timp în urmă mi-am dorit relaţii fără aluzii sexuale, relaţii de îndrăgostire, de patimă, aşa m-a cucerit soţul meu, sunt capabilă de a oferi mai multă dragoste decât se poate spune în cuvinte.
Rep: Dar totuşi iubeşti? Căsătorită? Există gelozie în casa ta? Trebuie să te justifici uneori?
R.C.: Lângă mine se află un om minunat, lângă care am parcurs etape timp de 12 ani, am crescut şi m-am schimbat ca om, ca femeie, ca profesie. Toate s-au întâmplat în aceşti 12 ani. Nu-mi prea justific absenţa, dar asta vine din încrederea câştigată în aceşti 12 ani, el devenind în timp fratele meu, prietenul meu, şi mai ales iubitul meu. Mă înţelege şi mă cunoaşte mai bine chiar şi decât mine. Uneori...
Rep.: Ai simţit de-a lungul căsniciei că lucrurile nu stau cum trebuie? Cum ai depăşit?
R.C.: Am ascultat, am plâns, am înţeles, nu m-am refugiat în nimic, nici măcar în cântec. AM TĂCUT!
Rep.: Eşti o femeie frumoasă, crezi că oamenii frumoşi au mai multe şanse decât ceilalţi?
R.C.: Nu aparţin unui tipar anume de frumuseţe, am o personalitate ce nu imită, sunt atentă cu mine, îmi plac oamenii ce au frumuseţe interioară, lucrurile stau diferit, sunt mai fericiţi cu siguranţă. Referitor la şansa oamenilor frumoşi, poate se fac mai uşor remarcaţi, cine se opreşte la aspectul fizic dă dovadă de superficialitate.
Rep.: Cum ai timp pentru toate? Spectacole, înregistrări, nunţi, familie…
R.C.: Sunt o persoană responsabilă, organizată şi ştiu exact ce-am de făcut.
Rep.: De unde îţi culegi fericirea? Unde o cauţi şi unde o găseşti?
R.C.: O port în mine, vine din lucruri mărunte, o declanşează anumite întâmplări desigur, un spectacol, un public atent, un buchet de flori, o melodie compusă din trăirile mele, sau vine atunci când mă pierd în braţele bărbatului iubit.
Rep: Ştii să ierţi? Ce nu i-ai ierta soţului tău?
R.C.: Iertarea e calitatea celor puternici, îndreptându-mă spre centrul vieţii, am înţeles că pierderea unor bătălii te ajută să nu devii ridicol câştigându-le.
Rep.: Ca şi zodie, eşti „Leu”. Coincizi cu cea ce se spune despre „lei”?
R.C.: A! Da! Fără nici o îndoială. Ambiţioşi, strălucitori, învingători şi mereu gata de a-şi apăra ceea ce e al lor.
Rep.: În viaţa ta creşte un pui de om. Ţi-a înfrânat cariera în vreun fel?
R.C.: Îi mulţumesc Domnului că există, prezenţa lui îmi aduce o infinită bucurie, dar şi-o mare grijă. Viaţa ar fi sterilă fără el, şi marele regret este că nu am avut curajul necesar de a aduce pe lume al doilea copil. Cât despre înfrânare, nici gând, e destul de cuminte pentru lumea nebună în care trăim.
Rep.: Ai schimba ceva în viaţa ta acum?
R.C: M-ai prins! Nu ştiu ce să-ţi spun! Trăiesc de o lună o perioadă cam confuză, care m-a tulburat mai mult decât se vede, dar... merg înainte.
Rep.: Ce-ţi place? Ce vrei să nu-ţi lipsească din lucrurile feminine?
R.C.: A! Nu rezist fără parfum şi bijuterii, sunt slăbiciunea mea şi nu cred că mă voi vindeca.
Rep.: Ce pregăteşti pentru public? Sau pregăteşti ceva?
R.C.: Da, sigur, în curând am sa aduc cu mare bucurie, dar şi emoţie două melodii olteneşti care izvorăsc din inima mea, din viaţa mea, text şi melodie semnate de mine. Nu numai atât, lucrez intens la următorul album de muzică bănăţeană, sper să-l lansez de sărbători.
Rep.: Ai sfaturi pentru tinerii interpreţi, tu fiind şi-un tânăr cadru didactic.
R.C.: Încerc să-i sfătuiesc pe cei care îmi cad în mână din experienţa mea de viaţă, să se raporteze la nevoile sociale doar după ce-au hotărât să facă ceva din plăcere.
Rep.: Ce scopuri ţi-ai stabilit în cariera ta?
R.C.: Să fiu un om valoros.
Rep.: Câteva gânduri la final de interviu.
R.C.: IUBIŢI DRAGII MEI! Iubirea nu vine de multe ori, iar sentimentul e ceva ce nu se poate descrie şi nici găsi oricând. La final nu contează anii din viaţa ta, ci viaţa din anii tăi.
C. Popescu | 01/07/2010 | 792 afisari
