Impact in Gorj

Editia 2138 din 25 mai 2012

Zece popi divorţaţi riscă sancţionarea

Câţiva preoţi din Gorj sunt pe cale să-şi piardă dreptul de a mai ţine slujbe religioase în faţa enoriaşilor din cauza faptului că au încetat să mai fie modele în viaţa de familie pentru credincioşi. Astfel, pentru că şi-au părăsit nevestele că i-au înşelat, ori pentru că au renunţat la soţii pentru a se căsători cu alte femei, zece popi din judeţ vor intra în discuţia unui for bisericesc, urmând a se lua o decizie în privinţa viitorului clerical al acestora.

Decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române referitoare la preoţii divorţaţi îi afectează pe zece preoţi din Gorj care în acest moment riscă să nu mai poată sluji. În privinţa acestora, preotul protopop Vasile Vlădoiu, din cadrul Protoieriei Târgu-Jiu, susţine că „fiecare caz va fi cercetat în parte de către o comisie a Sfintei Arhiepiscopii a Craiovei şi se vor lua măsurile potrivit hotărârii Sfântului Sinod”.

Cu alte cuvinte, reprezentanţii preoţiei vor ţine cont şi de anumite aspecte, acordând circumstanţe atenuante popilor în unele cazuri. Astfel, protopopul declară că, în conformitate cu decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, „preoţii care divorţează şi se recăsătoresc vor fi sancţionaţi cu pedeapsa depunerii din treapta preoţiei”.

Există situaţii excepţionale în care popii beneficiază de clemenţă. Prin urmare, protopopul Vasile Vlădoiu precizează că „dacă se va constata că preotul care a primit această sancţiune a fost părăsit de soţie, are rezultate pastorale deosebite, dovedeşte calităţi misionar-pastorale şi comportament bisericesc, are relaţii bune cu credincioşii din parohie, are o pregătire teologică deosebită, are copii în întreţinere, ca măsură pastorală şi de pedagogie creştină, vor fi identificate modalităţi de folosire a unui astfel de preot de la caz la caz în administraţia bisericească, în activităţi filantropice, în activităţi cu caracter cultural-educaţional, în învăţământul de stat sau în posturile clericale de cântăreţ bisericesc pentru a nu fi îndepărtaţi din cadrul bisericii chiar dacă nu mai slujesc la sfântul altar”.

„Preotul este model în parohie”

Deşi le ţine partea, protopopul Vlădoiu admite că preoţii vor fi sancţionaţi cu decăderea din treapta preoţească astfel încât să nu mai poată sluji dacă se dovedeşte că au divorţat, încălcând dogmele bisericeşti. „De la caz la caz se vor lua măsuri”, susţine şeful Protoieriei Târgu-Jiu, dat fiind faptul că „preotul este model în parohie”.

Cât priveşte motivele pentru care au divorţat, Vasile Vlădoiu este în slujba colegilor de breaslă, declarând că în cele mai multe cazuri divorţul s-a produs ca urmare a „nepotrivirii de caracter”.

Irinel Ceuranu  |  19/03/2010  |  1598 afisari

citeste si:

Farmaciştii nu ştiu să citească reţetele medicale

Cititul unei retete medicale ramane o enigma pentru unii dintre farmacistii gorjeni. De exemplu la una dintre farmaciile de pe strada Victoria din municipiul Targu-Jiu gorjeanca Maria L. a avut surpriza sa fie trimisa la plimbare din cauza faptului ca farmacista nu intelegea ce s...

Personaje de poveste la „Grădiniţa 8” din Târgu-Jiu

Copiii de la Gradinita cu Program prelungit numarul 8 din Targu-Jiu si-au demonstrat calitatile artistice cu prilejul cercului managerial prescolar organizat aici. Astfel prescolarii au reusit sa surprinda prin talentul lor artistic publicul din sala de spectacol. Costumati in pr...

Semnătura unui mort, folosită pentru împroprietărire

Mortii se ingroapa cu pamant iar vii cu hartii continua sa fie o expresie de actualitate cand vine vorba de retrocedari. Asa se face ca cine are documentele necesare poate sa intre in posesia chiar si a ceea ce nu i-a apartinut. Un exemplu in acest sens este dat de Ion Tomescu pr...

La 90 de ani riscă să fie dat afară din casă

Un batran de 90 de ani din Comuna Pestisani a cazut prada propriei inconstiente dupa ce printr-un contract de intretinere si-a pus casa la dispozitia unui strain fiind convins ca acesta o sa-l ajute pana la moarte. Astfel Mircea Balta aproape cel mai in varsta locuitor al satului...

Elevii rromi sunt ajutaţi să se integreze în societate

Un nou proiect pentru elevii cu probleme ai judetului Gorj. Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) incearca sa ofere elevilor cu probleme de integrare o viata sociala normala si astfel in parteneriat cu Scoala Generala Alexandru Stefulescu Targu-Jiu Liceul de Muzica si Arte Plastice...

Moş Crăciun aduce concedieri în Gorj

Sfarsitul anului anunta zeci de mii de disponibilizari in randul bugetarilor la nivel national. Executivul a emis deja actele necesare disponibilizarii acestora. Considerand ca este o normalitate dar si o economie la bugetul statului guvernantii scot pe banda rulanta someri cu di...

parteneri
© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora. Din 12.04.2004.

Made by BIllI © 2009