Impact in Gorj

Editia 2138 din 25 mai 2012

Atac federal

Au Pandurii probleme cu licenţa?

Nu mai este o noutate că Mircea Sandu nu ne are la suflet. De fiecare dată când are ocazia, mai-marele fotbalului românesc trimite săgeţi către cei care au avut tupeul să se opună ideologiei Naşului. Mai nou, şeful FRF, Mircea Sandu, a găsit o nouă şicană: acordarea licenţei. Culmea, echipele vizate sunt tocmai acelea care tot timpul au fost în contradicţie cu deciziile luate de FRF. Echipe ca Craiova, Pandurii sau Timişoara au fost avertizate că nu sunt în regulă cu actele de licenţă, însă totul este prematur, în condiţiile în care dosarele vor fi depuse începând cu luna martie.

Dar, Sandu nu ţine cont. „A fost o eroare că i s-a dat Craiovei licenţa, cum au mai fost şi altele. Dar gata! În perioada martie-mai, nişte specialişti noi vor studia dosarele de licenţiere. Vom avea mari surprize! S-ar putea ca 3-4 echipe să nu mai poată juca în Liga I. S-au făcut golănii, ce mai! Cluburile au tot înfiinţat societăţi noi, au lăsat datorii imense pe cele vechi. De aceea am şi dat afară nu ştiu câţi membri ai comisiilor. Nu mai merge aşa. Această comisie de licenţiere are oameni bine plătiţi, are regulamente, manualul de licenţiere. Să le aplice!”, promite Mircea Sandu. Dar care sunt echipele vizate? Tot Naşul le spune. „Universitatea Craiova, Poli Timişoara, Pandurii, chiar şi Iaşiul. S-ar putea să mai fie şi altele. Dacă nu-şi vor lua licenţa, să joace în Liga II-a”, este ameninţarea lui Sandu făcută într-un interviu acordat în Gazeta Sporturilor.

Din punctul de vedere al pandurilor, aceste declaraţii nu au nicio acoperire. „Dosarele de licenţă se depun abia în luna martie, nu acum. Clubul nostru nu are nicio datorie către bugetul de stat”, a comentat un oficial al clubului Pandurii.

Popete se operează

Până în acest an, omul care s-a ocupat cu depunerea dosarului de licenţiere a fost Pompiliu Popete. Acesta se află la Târgu Mureş şi, mai mult ca sigur, în acest an nu va putea să se ocupe de susţinerea dosarului de licenţiere. „Eu m-am ocupat până acum, dar din acest moment nu mai pot. Sunt în spital, nu mai pot acum. Sunt destui pe la club care se pot ocupa de licenţiere”, a declarat Pompiliu Popete. Acesta va suferi în această dimineaţă o intervenţie de by-pass femural la Târgu Mureş. Aşa că, cel mai probabil, secretarul general Daniel Băloi va fi cel care va avea datoria nu doar să întocmească dosarul ci să-l şi susţină la Comisia de Licenţiere.

Cosmin Brujan  |  02/03/2010  |  382 afisari

citeste si:

Eşecul arbitrilor?!

Pandurii a pierdut in Moldova cu scorul de 1-3. Asadar nici dupa cel de-al VI-lea meci gorjenii n-au reusit sa smulga macar un punct in fieful vasluienilor. Trupa lui Petre Grigoras a pierdut cu scorul de 3-1 si datorita rezultatelor indirecte a ajuns din nou pe loc retrogradabil...

Stângă a părăsit Energia

Vasile Stanga este istorie pentru echipa de handbal Energia. Cel mai titrat antrenor care a pregatit vreo echipa de sport in judetul Gorj a decis sa puna capat experientei de la Targu Jiu. Tehnicianul va continua sa fie selectionerul Romaniei insa nu se va mai ocupa de trupa gorj...

„Batim” moldovenii?

De patru etape consecutive gorjenii n-au pierdut in Liga 1. Al V-lea hop este la Vaslui teren unde Pandurii a cedat de fiecare data. Totusi acum oltenii viseaza sa dea lovitura contra uneia din cele mai valoroase echipe din Liga 1. Un rezultat pozitiv in Moldova ar aduce si mai m...

Şedinţă furtunoasă la Energia

Energia a pierdut la Resita cu 34-28. Gorjenii au jucat bine doar in prima parte dupa care a urmat dezastrul. Acest esec a pus gaz pe foc in tabara Energiei asa ca in perioada imediat urmatoare se asteapta luarea unor decizii importante la nivel de lot. Vor fi disponibilizari juc...

În căutarea victoriei

Echipa de baschet Energia Pandurii are meci sambata seara de la ora 19.00 pe teren propriu contra celor de la BC Mures. Acest meci este considerat drept unul important de antrenorul gorjenilor Slobodan Nikolic. Toata lumea e pregatita sa obtina victoria. Atat Asesoft cat si Targu...

„Avem jucători care pot face faţă la granzi”

Mihai Pintilii Gabi Matei si mai nou Vlad Chiriches sunt jucatorii pandurilor vanati de Steaua Dinamo sau CFR Cluj. Deocamdata gorjenii n-au primit nicio oferta concreta dar trebuie tinut cont ca nu s-a dat verde la transferuri. Mai mult ca sigur oltenii vor primi ceva oferte pen...

parteneri
© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora. Din 12.04.2004.

Made by BIllI © 2009