Curăţenie în lot
Mulţi vin în probe la Pandurii, dar puţini vor rămâne. Marius Baciu le acordă tuturor câte o şansă şi spune că nu se uită în buletin atunci când testează vreun jucător. „Nu mă interesează numele jucătorilor. Vreau jucători care să aibă atitudine. Încercăm să facem o echipă foarte competitivă, încercăm să găsim formule de joc, precum şi jucători tineri, pentru că în Liga a II-a este obligatoriu să joace doi jucători sub 21 de ani. Asta nu înseamnă că nu pot să apară patru sau cinci sau chiar mai mulţi jucători tineri în echipă”, a declarat ieri Marius Baciu.
Perioada care va veni va fi plină pentru staff-ul tehnic al pandurilor. „Vor pleca unii, vor veni alţii, dar trebuie să înţeleagă toţi că e o competiţie între ei, e normală această situaţie şi sper să găsim formule şi să avem doi sau chiar trei jucători pe post. Veţi vedea că şi echipa a doua va fi foarte aproape de echipa mare. Mi-aş dori să avem cât mai mulţi jucători valoroşi şi să-i putem opri aici, dar asta depinde doar de ei”, a declarat ieri Baciu.
În ceea ce priveşte impresia pe care şi-a făcut-o, urmărind la antrenamente jucătorii, Baciu este sincer şi recunoaşte că a fost şi lucruri pozitive, dar şi negative. „La antrenamentele de până acum am văzut tineri foarte talentaţi, foarte buni, dar trebuie să înţeleagă că fotbalul văzut de mine înseamnă atitudine şi dăruire din minutul 1 şi până la minutul 90, şi chiar şi la antrenamente. Dacă nu, vor avea probleme. Văd deja schimbări de la o zi la alta la ei, atât la antrenamente. Sper să înţeleagă spiritul de învingător aşa cum îl înţeleg şi eu”, este de părere antrenorul principal al gorjenilor.
Totodată, Baciu lansează şi un avertisment la adresa jucătorilor săi care nu au de gând să facă performanţă. „Cine nu se va acomoda şi nu va intra în programul nostru va avea probleme pentru că noi vom renunţa la ei. Sunt jucători cărora le-am făcut evaluări. Sunt plusuri foarte multe, sunt şi mulţi cu foarte multe minusuri şi, sincer, vă spun că sâmbătă va fi o zi în care de unii ne vom despărţi. Vor fi şi surprize. Nu ştiu dacă multe sau puţine. Ochii mei şi ai secunzilor vor urmări foarte atent în această perioadă. Sâmbătă va fi un joc-scoală în care fiecare va juca o repriză, circa 35-40 de minute, şi după aceea ne vom pune la masă şi vom lua hotărâri. Nu am schiţat deocamdată nicio listă pentru că fiecare porneşte cu aceeaşi şansă şi vom lua în calcul totul, şi antrenamentele, nu doar meciul. Este posibil să apară pe acea listă şi nume importante. Pot fi trecuţi pe lista de transferări oricare dintre jucătorii aflaţi sub contract”, a declarat ieri Baciu.
Cosmin Brujan | 01/07/2010 | 267 afisari










