Impact in Gorj

Editia 2138 din 25 mai 2012

Cu Ciobotariu pe viaţă la Târgu-Jiu?

Dezamăgire şi mâhnire la Pandurii

Condescu a găsit vinovaţii: „Trimit jucătorii să joace la Divizia C”
Ciobotariu spune: „Ce credeţi că, dacă plec eu, dă echipei cineva şapte puncte din oficiu?”

Un punct câştigat din nouă puse în joc. Atât au obţinut gorjenii din primele trei runde ale returului din Liga 1. Inevitabil, Pandurii a ajuns în zona minată a clasamentului, iar Ciobotariu pare să fi semnat pe viaţă cu gruparea olteană. Preşedintele Marin Condescu mizează orbeşte pe acest antrenor care a demonstrat că este un tehnician slab. Matineul este din ce în ce mai aproape...

Atacanţii, puşi la zid

Cea mai mare problemă a pandurilor este antrenorul. Asta din punctul de vedere al majorităţii, nu şi al conducerii. Marin Condescu şi Liviu Ciobotariu îi pun la zid pe jucători, în special pe cei din atac. Aşa că cei vizaţi au fost certaţi atât în vestiar cât şi în mod public.

„Sunt dezamăgit de acest rezultat din meciul cu Universitatea pentru că nu am reuşit să marcăm timp de 60 de minute cât echipa adversă a rămas în zece oameni. E inadmisibil, iar în momentul în care nu marchezi, nu ai cum să câştigi. Sunt supărat pe unii dintre jucători care tratează cu foarte, foarte mare lejeritate faza de atac”, a comentat Liviu Ciobotariu.

Efectiv, pe cei din ofensivă s-au pus tunurile. „Suntem echipa cu cele mai puţine goluri marcate, pentru că nu reuşim să înscriem. S-au dăruit, au vrut, am văzut angajament, au alergat, au scos mingea la margine, dar din păcate nu reuşim să o băgăm în poartă. Le-am dat şanse la toţi jucătorii din lot să evolueze, am folosit toţi atacanţii posibili, ce să mai fac? Eu ştiu că un atacant foarte bun e acela care marchează, dar la noi nu marchează nimeni”, a mai spus Ciobotariu. Totuşi, antrenorul uită ce susţinea în urmă cu o lună, când îşi lăuda atacanţii.

„La Divizia C cu ei!”

Şi Condescu a fost pe aceeaşi lungime de undă. „Dacă nu dai goluri, nu poţi să faci puncte. Mă mir că avem 15 goluri la 21 de puncte. Antrenorul nu are ce să facă, să intre el pe teren? A dat ca fundaş, cât a jucat, mai multe goluri decât au atacanţii noştri. E inadmisibil aşa ceva, cred că din cele 15 goluri pe care le avem, vreo 6-7 sunt date de mijlocaşi şi apărători. Dacă faci o analiză la câţi atacanţi sunt şi la cât au jucat, pentru că azi am jucat şi cu trei atacanţi pe teren, e normal că după nume eşti mulţumit, dar după randament nu”, a mai spus şi Condescu.

Preşedintele gorjenilor era extrem de supărat după meciul cu Universitatea. I-a băgat pe jucători în şedinţă pentru 45 de minute, după care a ieşit la declaraţii. „Sunt supărat, nu neapărat dezamăgit. Nu convine nimănui să aibă o asemenea şansă şi să o rateze. Eu cred că niciodată nu o să mai prindem noi pe Universitatea Craiova în situaţia în care e acum şi să nu o batem. Nu ştiu ce se întâmplă cu echipa, dar caut şi eu să aflu. Părerea mea este că pe anumite posturi trebuie aduşi jucători care au fost neglijaţi în ultimul timp. Trebuie să dăm drumul odată la a promova jucătorii tineri de la echipa a doua, fiindcă mai mult decât ce am obţinut în primele trei meciuri, nici cu jucătorii care-i promovează nu se va întâmpla, dar vin cu altă ambiţie. Trimit jucătorii de la echipa mare să joace la Divizia C”, a spus Condescu. Acesta chiar recunoaşte că are o temere. „E un egal care avantajează doar pe cei care ne urmăresc evoluţiile ca să scape şi ei de la retrogradare. Dar eu cred că şi Pandurii şi Craiova se vor salva de la retrogradare, dar trebuie să schimbe ambele ceva şi să nu mai joace ca în seara asta”, a declarat Condescu.

Atacanţi impotenţi

Unul din site-urile de sport din România au făcut şi un top al atacanţilor. Gorjenii au două vârfuri în top trei al ineficienţei în ofensivă. Milanko Raskovic a jucat în 16 meciuri şi a marcat un singur gol în cele 978 de minute în care a evoluat. Sârbul a înscris doar patru goluri în primul eşalon pentru Pandurii într-un total de 39 de meciuri. Pe locul trei se află Jaka Stromajer, care în 20 de meciuri a înscris două goluri în acest sezon într-un total de 1459 de minute.

În această situaţie, Ciobotariu are de gând să renunţe la unii jucători. „O să iau şi de la echipa a doua, poate reuşesc să înscrie cei de la echipa a doua. Dar nu e nici un fel de problemă, voi lua măsuri şi cei care nu înţeleg ceea ce vreau eu să se joace, vor merge la echipa a doua să se antreneze şi să joace, pentru că e inadmisibil cum au evoluat. Se pot aplica şi amenzi, pot să meargă şi la echipa a doua. Dacă îi trimit la echipa a doua, sunt supăraţi, dacă îi bagi în teren, nu dau gol. Am înţeles că unul se plângea că l-am trimis la echipa a doua, bun, l-am băgat în teren, poftim, demonstrează că m-am înşelat. Ţi-am dat şansă, dar ce a demonstrat?”, se întreabă Ciobotariu.

Ciobotariu nu renunţă

Antrenorul ţine cu dinţii de scaun şi nu vrea să renunţe. Declarativ spune că este afectat de parcursul echipei, însă are de gând să continue. „Şi eu sunt dezamăgit şi supărat. Să nu credeţi că nu-mi pasă. Echipa are tot cu 21 de puncte cu mine sau fără mine aici. Ce credeţi că, dacă plec eu, dă echipei cineva şapte puncte din oficiu?”, se întreabă Ciobotariu. Răspunsul îl oferim noi: Nu ne dă nimeni puncte, însă cu un alt antrenor vom avea speranţe că vom evita retrogradarea.

Cert este că Ciobotariu este ţinut în braţe de preşedintele Condescu, în timp ce majoritatea fanilor vrea ca antrenorul să fie demis în cel mai scurt timp.

„Trebuie să ne fie frică de retrogradare pentru că suntem la minus 12, dacă nu ne e frică, înseamnă că nu suntem conştienţi”, Marin Condescu, preşedinte Pandurii.

Cosmin Brujan  |  10/03/2010  |  516 afisari

citeste si:

Eşecul arbitrilor?!

Pandurii a pierdut in Moldova cu scorul de 1-3. Asadar nici dupa cel de-al VI-lea meci gorjenii n-au reusit sa smulga macar un punct in fieful vasluienilor. Trupa lui Petre Grigoras a pierdut cu scorul de 3-1 si datorita rezultatelor indirecte a ajuns din nou pe loc retrogradabil...

Stângă a părăsit Energia

Vasile Stanga este istorie pentru echipa de handbal Energia. Cel mai titrat antrenor care a pregatit vreo echipa de sport in judetul Gorj a decis sa puna capat experientei de la Targu Jiu. Tehnicianul va continua sa fie selectionerul Romaniei insa nu se va mai ocupa de trupa gorj...

„Batim” moldovenii?

De patru etape consecutive gorjenii n-au pierdut in Liga 1. Al V-lea hop este la Vaslui teren unde Pandurii a cedat de fiecare data. Totusi acum oltenii viseaza sa dea lovitura contra uneia din cele mai valoroase echipe din Liga 1. Un rezultat pozitiv in Moldova ar aduce si mai m...

Şedinţă furtunoasă la Energia

Energia a pierdut la Resita cu 34-28. Gorjenii au jucat bine doar in prima parte dupa care a urmat dezastrul. Acest esec a pus gaz pe foc in tabara Energiei asa ca in perioada imediat urmatoare se asteapta luarea unor decizii importante la nivel de lot. Vor fi disponibilizari juc...

În căutarea victoriei

Echipa de baschet Energia Pandurii are meci sambata seara de la ora 19.00 pe teren propriu contra celor de la BC Mures. Acest meci este considerat drept unul important de antrenorul gorjenilor Slobodan Nikolic. Toata lumea e pregatita sa obtina victoria. Atat Asesoft cat si Targu...

„Avem jucători care pot face faţă la granzi”

Mihai Pintilii Gabi Matei si mai nou Vlad Chiriches sunt jucatorii pandurilor vanati de Steaua Dinamo sau CFR Cluj. Deocamdata gorjenii n-au primit nicio oferta concreta dar trebuie tinut cont ca nu s-a dat verde la transferuri. Mai mult ca sigur oltenii vor primi ceva oferte pen...

parteneri
© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora. Din 12.04.2004.

Made by BIllI © 2009