Voiculeţ, la Steaua
Gorjenii au pierdut „giuvaierul”
Joi dimineaţa, gorjenii au mai pierdut un jucător. Este vorba de mijlocaşul Voiculeţ, fost la Internaţional şi pe care Benone Lazăr nu l-a cedat la Târgu-Jiu alături de întreg contingentul. Motivul a fost explicat chiar de Lazăr. „El nu a intrat în tranzacţia cu Pandurii. Badea l-ar fi vrut acolo, l-a catalogat ca un «giuvaier nedescoperit», dar nu m-am înţeles la bani cu domnul Condescu. Voiculeţ a fost transferat la Steaua, Ionuţ Badea l-a caracterizat drept un giuvaier nedescoperit. Am decis să îl dau la Steaua pentru că sunt stelist, l-am dat pe o sumă mică cu o anumită clauză şi pe el, şi pe Răduţ. Voi mai primi bani, printr-o clauză. Cei de la Steaua l-au vrut şi pe Chiricheş, dar el a plecat la Pandurii, şi a rămas doar Voiculeţ”, a comentat Benone Lazăr.
Dacă din punctul de vedere al patronului piteştean suma de transfer a fost mică, la negocierile cu Pandurii se pare că altul a fost preţul. „Era destul de scump. Altfel îl luam, dar era vorba de mulţi bani. Noi l-am vrut pe jucător, însă negocierile au mers mai greu”, a comentat preşedintele executiv, Eugen Pârvulescu.
Vestea nu i-a picat prea bine antrenorului Badea care cu două zile înainte îl avea pe jucător în planul de viitor al echipei. „Voiculeţ a făcut toate antrenamentele şi din punct de vedere fizic este gata să evolueze. Dacă va semna acordul de transfer şi contractul, probabil va intra în calcul pentru meciul cu Dinamo”, spunea Badea la începutul săptămânii.
Povestea vânzării
Tot Benone Lazăr a povestit la sport.ro şi motivul pentru care a decis să renunţe la Internaţional Curtea de Argeş. „A fost un concurs de împrejurări şi am decis împreună cu familia să renunţ la fotbal. Am vândut toţi jucătorii către Pandurii. Am pierdut vreo două sau trei milioane de euro în fotbal. Am vrut să vând echipa cu 1 euro, doar să poarte numele de Internaţional 100 de ani, am vrut să o cedez Mioveniului, dar cei de acolo nu au mai dat niciun semn, cei de la Pandurii s-au mişcat mult mai repede şi au cumpărat echipa”, a mai comentat Lazăr.
Cosmin Brujan | 30/07/2010 | 432 afisari










