Impact in Gorj

Editia 2138 din 25 mai 2012

Dacă-s prea mulţi…

Panduri de vânzare

Mai mulţi jucători care nu intră în vederile lui Ionuţ Badea sunt trecuţi pe linie moartă

După ce la Târgu-Jiu a venit un lot stufos de jucători de la Internaţional Curtea de Argeş, noua echipă Pandurii a ajuns la un număr consistent de jucători. Practic, dintr-o dată s-a ajuns la aproape 40 de jucători legitimaţi la Pandurii. Astfel, unii vor fi păstraţi, în timp ce restul sunt puşi pe liber, vânduţi sau împrumutaţi.

Remaniere totală

Jucătorii care au provenit din vechiul lot al pandurilor şi n-au fost opriţi de Ionuţ Badea au început să-şi caute echipe. Unii deja şi-au găsit loc, alţii caută în continuare. Rusu joacă la FC Braşov, Popete la Târgu Mureş, Nalaţi la Bistriţa, iar Păcurar, Stanca şi Martinovic sunt la Steaua. Pe picior de plecare mai sunt şi alţi jucători care nu intră în vederile lui Badea. „Tilincă şi Arrieta sunt puşi pe lista de transferuri”, a spus preşedintele executiv Eugen Pârvulescu.

Mai sunt şi jucători veniţi de la Internaţional la care Badea a renunţat la Târgu-Jiu. „Jucătorilor Florin Popa, Neagu şi Baiano le căutăm echipe unde să-i împrumutăm pentru un sezon”, a mai anunţat Pârvulescu.

Mai mult, jucătorii promovaţi de la echipa a doua a gorjenilor au mari şanse să joace din toamnă la o altă echipă în Liga a II-a. Rada Tătaru, Avramescu şi Pleaşcă sunt aproape de Săgeata Stejarul, echipă care se va numi din toamnă FC Constanţa. Aceştia vor fi împrumutaţi la această echipă unde vor fi urmăriţi de gorjeni, din vara anului viitor putând să revină la Târgu-Jiu.

În stand-by cu alţii

Antrenorul Ionuţ Badea aşteaptă ca în această săptămână la echipă să fie soluţionate şi situaţiile altor jucători. „Adrian Iordache sper să fie legitimat în cel mai scurt timp, el aşteaptă verdictul unei comisii. Voiculeţ a făcut toate antrenamentele cu noi, cred că va intra în calculele mele pentru meciul cu Dinamo. La Daniel Stan suntem în perioada de gândire şi analiză a situaţiei lui. Pe Ilie Iordache îl doresc în echipă, însă mai este de rezolvat o chestiune de acte”, a declarat Ionuţ Badea. Situaţia lui Ilie Iordache a fost lămurită de Pârvulescu. „În cazul lui Ilie Iordache aşteptăm cartea verde de la greci”, a spus preşedintele executiv.

Totuşi, la Târgu-Jiu pot să mai vină şi jucători. „Perioada de transferări este până la data de 11 septembrie, deocamdată nu am luat o decizie finală în ceea ce priveşte lotul de jucători, posibil să mai apară unii jucători, dar e posibil şi să mai renunţăm la ei, dar rămâne de văzut. Deocamdată nu au semnat Frăsineanu şi Daniel Stan. Sunt doar discuţii legate doar de necesitatea şi utilitatea celor doi jucători pentru performanţă la Pandurii Târgu-Jiu. Sunt mulţi factori care contribuie la transferul unui jucător sau nu”, a declarat Badea.

Badea a semnat pe un an

Întrebat la conferinţa de presă pe ce perioadă a semnat cu Pandurii, antrenorul a pasat răspunsul în tabăra conducătorilor. „Întrebaţi conducerea. Nu comentez zvonurile referitoare la contractul meu sau la faptul că nu ar exista. Eu am contract cu Pandurii, e un contract ferm şi nu este nici o problemă în acest sens. Toate aceste aspecte legate de contract rămân confidenţiale. Nu s-a impus nici un anumit număr de puncte până la final de campionat”, a fost afirmaţia antrenorului.

Situaţia lui Ionuţ Badea a fost lămurită de Eugen Pârvulescu. Astfel, antrenorul pandurilor şi-a pus semnătura pe contractul cu Pandurii. „Ionuţ Badea a semnat pe un an cu noi, cu drept de prelungire pe încă un sezon”, a fost menţiunea făcută de Pârvulescu.

Fără planuri

Tehnicianul pandurilor nu este adeptul obiectivelor pe termen scurt. „Nu-mi fac strategii pe termen scurt de 6-7 etape, există un Regulament de ordine interioară care prevede premieri în funcţie de performanţă pentru toată lumea şi care va fi finalizat la final de tur. Ca mini-obiective mă refer numai la partidele oficiale care urmează a fi disputate una câte una. E prematur să discutăm acum despre ceea ce ar putea să însemne Pandurii în viitor. Nu pot discuta acest aspect pentru că fiecare meci în parte constituie un mini-obiectiv şi nu vorbesc despre viitor pentru a nu minimaliza importanţa prezentului”, a declarat ieri Ionuţ Badea. Acesta totuşi spune că echipa sa va ajunge la turaţie maximă după etapa a cincea. „Suntem la început de campionat, am intrat deja în perioada competiţională. În mod normal aceste aspecte duc undeva la etapa a şasea sau a şaptea probabil la un potenţial maxim, după care se încearcă menţinerea şi consolidarea poziţiei. Obiectivele tehnico-tactice pot fi îmbunătăţite cu fiecare săptămână care trece”, a încheiat Badea.

Cosmin Brujan  |  28/07/2010  |  751 afisari

citeste si:

Eşecul arbitrilor?!

Pandurii a pierdut in Moldova cu scorul de 1-3. Asadar nici dupa cel de-al VI-lea meci gorjenii n-au reusit sa smulga macar un punct in fieful vasluienilor. Trupa lui Petre Grigoras a pierdut cu scorul de 3-1 si datorita rezultatelor indirecte a ajuns din nou pe loc retrogradabil...

Stângă a părăsit Energia

Vasile Stanga este istorie pentru echipa de handbal Energia. Cel mai titrat antrenor care a pregatit vreo echipa de sport in judetul Gorj a decis sa puna capat experientei de la Targu Jiu. Tehnicianul va continua sa fie selectionerul Romaniei insa nu se va mai ocupa de trupa gorj...

„Batim” moldovenii?

De patru etape consecutive gorjenii n-au pierdut in Liga 1. Al V-lea hop este la Vaslui teren unde Pandurii a cedat de fiecare data. Totusi acum oltenii viseaza sa dea lovitura contra uneia din cele mai valoroase echipe din Liga 1. Un rezultat pozitiv in Moldova ar aduce si mai m...

Şedinţă furtunoasă la Energia

Energia a pierdut la Resita cu 34-28. Gorjenii au jucat bine doar in prima parte dupa care a urmat dezastrul. Acest esec a pus gaz pe foc in tabara Energiei asa ca in perioada imediat urmatoare se asteapta luarea unor decizii importante la nivel de lot. Vor fi disponibilizari juc...

În căutarea victoriei

Echipa de baschet Energia Pandurii are meci sambata seara de la ora 19.00 pe teren propriu contra celor de la BC Mures. Acest meci este considerat drept unul important de antrenorul gorjenilor Slobodan Nikolic. Toata lumea e pregatita sa obtina victoria. Atat Asesoft cat si Targu...

„Avem jucători care pot face faţă la granzi”

Mihai Pintilii Gabi Matei si mai nou Vlad Chiriches sunt jucatorii pandurilor vanati de Steaua Dinamo sau CFR Cluj. Deocamdata gorjenii n-au primit nicio oferta concreta dar trebuie tinut cont ca nu s-a dat verde la transferuri. Mai mult ca sigur oltenii vor primi ceva oferte pen...

parteneri
© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora. Din 12.04.2004.

Made by BIllI © 2009