Probleme cu Ionuţ Badea?
După meciul de vineri dintre Pandurii şi Unirea Urziceni au ieşit multe vorbe. Una dintre acestea a fost aruncată pe piaţă de Mihai Stoica, managerul Unirii anunţând că a auzit zvonuri că mai mulţi jucători alături de antrenorul Badea vor pleca de la Pandurii. „Fac pe răspândacul şi spun ce am auzit. Mi-au spus unii să fac contestaţie pentru că antrenorul Ionuţ Badea a stat pe bancă, deşi nu semnase cu Pandurii. Nu fac, însă asta. Am auzit că şi unii jucători se pregătesc de plecare. Ar fi păcat pentru că la Târgu-Jiu e o echipă frumoasă de care multe se vor încurca”, a declarat Mihai Stoica la emisiunea Fanatik de la Digi Sport.
Ieri, preşedintele executiv al pandurilor, Eugen Pârvulescu, a anunţat că „Ionuţ Badea este antrenorul echipei Pandurii fără nicio problemă, având semnat contractul”.
Antrenorul a evitat să dea un răspuns ferm, însă a dat de înţeles că a semnat cu Pandurii. „Nu comentez zvonurile”, a spus Badea. Se pare că totul a fost perfectat, iar în acest moment Badea este 100% antrenorul gorjenilor.
Un alt semn de întrebare este legat de statutul unor jucători proveniţi de la Internaţional. Astfel, Daniel Stan şi Cornel Frăsineanu au şanse mici să joace la Târgu-Jiu, cei doi nefiind doriţi la echipă din cauza vârstei înaintate pe care o au. Cum săptămâna trecută, Florin Popete a fost cedat de la Târgu-Jiu pentru că avea 32 de ani, atunci de ce ar fi opriţi alţi jucători la fel de „bătrâni”?
În schimb, coordonatorul Adrian Iordache aşteaptă verdictul în urma litigiului pe care îl are cu FC Argeş, după care cel mai probabil va semna cu Pandurii.
Cosmin Brujan | 27/07/2010 | 587 afisari
citeste si:
Pandurii a pierdut in Moldova cu scorul de 1-3. Asadar nici dupa cel de-al VI-lea meci gorjenii n-au reusit sa smulga macar un punct in fieful vasluienilor. Trupa lui Petre Grigoras a pierdut cu scorul de 3-1 si datorita rezultatelor indirecte a ajuns din nou pe loc retrogradabil...
Vasile Stanga este istorie pentru echipa de handbal Energia. Cel mai titrat antrenor care a pregatit vreo echipa de sport in judetul Gorj a decis sa puna capat experientei de la Targu Jiu. Tehnicianul va continua sa fie selectionerul Romaniei insa nu se va mai ocupa de trupa gorj...
De patru etape consecutive gorjenii n-au pierdut in Liga 1. Al V-lea hop este la Vaslui teren unde Pandurii a cedat de fiecare data. Totusi acum oltenii viseaza sa dea lovitura contra uneia din cele mai valoroase echipe din Liga 1. Un rezultat pozitiv in Moldova ar aduce si mai m...
Energia a pierdut la Resita cu 34-28. Gorjenii au jucat bine doar in prima parte dupa care a urmat dezastrul. Acest esec a pus gaz pe foc in tabara Energiei asa ca in perioada imediat urmatoare se asteapta luarea unor decizii importante la nivel de lot. Vor fi disponibilizari juc...
Echipa de baschet Energia Pandurii are meci sambata seara de la ora 19.00 pe teren propriu contra celor de la BC Mures. Acest meci este considerat drept unul important de antrenorul gorjenilor Slobodan Nikolic. Toata lumea e pregatita sa obtina victoria. Atat Asesoft cat si Targu...
Mihai Pintilii Gabi Matei si mai nou Vlad Chiriches sunt jucatorii pandurilor vanati de Steaua Dinamo sau CFR Cluj. Deocamdata gorjenii n-au primit nicio oferta concreta dar trebuie tinut cont ca nu s-a dat verde la transferuri. Mai mult ca sigur oltenii vor primi ceva oferte pen...