Impact in Gorj

Editia 2138 din 25 mai 2012

Planul lui Badea:

„Putem construi o echipă frumoasă”

Tehnicianul Ionuţ Badea începe să confirme la Pandurii. Remiza din meciul cu Unirea Urziceni nu a fost întâmplătoare, echipa gorjeană practicând un fotbal care dă speranţe pe mai departe. Totuşi, Badea mai are de lucru, fapt recunoscut chiar şi de antrenor.

Doi debutanţi

Chiar dacă a jucat contra vicecampioanei României, Badea a avut curajul să trimită în teren doi jucători tineri care până acum nu mai evoluaseră într-un meci de Liga 1. Mijlocaşii Nistor şi Brata au debutat pe prima scenă fotbalistică a ţării, primul fiind chiar unul dintre evidenţiaţii partidei. Un alt jucător a punctat abia a treia prezenţă în Liga 1, Antohi fiind pentru prima dată integralist. „Am jucat cu doi debutanţi şi cu un jucător care a evoluat până acum în trei partide. Am avut mulţi tineri în teren”, a declarat Ionuţ Badea. Acesta consideră că avându-i pe aceşti puşti în teren, echipa poate spera şi la un loc în zona liniştită a clasamentului. „Aici se poate face o echipă frumoasă, care poate spera la mai mult decât menţinerea în prima ligă. Băieţii au făcut un meci bun şi merită felicitările noastre. Este prematur să vorbim, să dăm verdicte. Pe baza acestui joc se poate construi o echipă frumoasă”, a declarat Badea.

Acelaşi antrenor a atras atenţia menţionând că jucătorii tineri se pot îmbăta cu apă rece, aşa că îi va ţine continuu în „priză”. „Pregătesc echipa pentru a câştiga, rămâne de văzut dacă şi putem. Este îmbucurător că jocul are consistenţă, că jucătorii tineri au dat dovadă de maturitate în teren. Sper să nu fie influenţaţi de aceste aspecte şi să continue pe un trend ascendent”, a mai spus Badea.

4-4-2 sau 4-2-3-1

Ionuţ Badea nu face un secret din sistemul de joc pe care merge. „Am două sisteme compatibile, 4-4-2 şi 4-2-3-1. Acestea probabil că vor fi sistemele care le vom juca în acest campionat”, a mai menţionat Badea. Tehnicianul a anunţat şi filozofia sa de antrenor. „Analizez adversarul atât individual cât şi per echipă, mă interesează tactica pe compartimente, colectivă, modul de construcţie, modul de apărare. Fazele fixe atrag o atenţie sporită. Îmi place ceea ce fac. Îmi place să antrenez un fotbal complet. Mă bucur că jucătorii răspund bine la ceea ce le cer. Suntem o echipă care a dat dovadă de tărie în momente grele”, a declarat Badea, trăgând concluzia: „Unirea este una din cele mai puternice echipe din campionat”.

„Publicul, al 12-lea jucător”

Atacantul Bogdan Apostu regretă faptul că echipa sa nu a câştigat meciul cu Unirea Urziceni. „Am pierdut două puncte. Ce să spun? Îmi pare rău. După aspectul jocului, meritam cele trei puncte. Şi ei au avut ocazii, dar şi noi am avut mai multe. Am avut două ocazii clare, am dominat jocul de o manieră clară, în condiţiile în care am întâlnit o echipă care joacă în preliminariile Champions League”, a declarat Apostu, care s-a arătat încântat de atmosfera de la stadion. „La Internaţional, dacă am fi avut acest public în spate, am fi obţinut rezultate mai bune. Aici publicul este al 12-lea jucător şi sper să ne încurajeze la fel şi de acum încolo”, a spus vârful gorjenilor.

Cosmin Brujan  |  27/07/2010  |  548 afisari

citeste si:

Eşecul arbitrilor?!

Pandurii a pierdut in Moldova cu scorul de 1-3. Asadar nici dupa cel de-al VI-lea meci gorjenii n-au reusit sa smulga macar un punct in fieful vasluienilor. Trupa lui Petre Grigoras a pierdut cu scorul de 3-1 si datorita rezultatelor indirecte a ajuns din nou pe loc retrogradabil...

Stângă a părăsit Energia

Vasile Stanga este istorie pentru echipa de handbal Energia. Cel mai titrat antrenor care a pregatit vreo echipa de sport in judetul Gorj a decis sa puna capat experientei de la Targu Jiu. Tehnicianul va continua sa fie selectionerul Romaniei insa nu se va mai ocupa de trupa gorj...

„Batim” moldovenii?

De patru etape consecutive gorjenii n-au pierdut in Liga 1. Al V-lea hop este la Vaslui teren unde Pandurii a cedat de fiecare data. Totusi acum oltenii viseaza sa dea lovitura contra uneia din cele mai valoroase echipe din Liga 1. Un rezultat pozitiv in Moldova ar aduce si mai m...

Şedinţă furtunoasă la Energia

Energia a pierdut la Resita cu 34-28. Gorjenii au jucat bine doar in prima parte dupa care a urmat dezastrul. Acest esec a pus gaz pe foc in tabara Energiei asa ca in perioada imediat urmatoare se asteapta luarea unor decizii importante la nivel de lot. Vor fi disponibilizari juc...

În căutarea victoriei

Echipa de baschet Energia Pandurii are meci sambata seara de la ora 19.00 pe teren propriu contra celor de la BC Mures. Acest meci este considerat drept unul important de antrenorul gorjenilor Slobodan Nikolic. Toata lumea e pregatita sa obtina victoria. Atat Asesoft cat si Targu...

„Avem jucători care pot face faţă la granzi”

Mihai Pintilii Gabi Matei si mai nou Vlad Chiriches sunt jucatorii pandurilor vanati de Steaua Dinamo sau CFR Cluj. Deocamdata gorjenii n-au primit nicio oferta concreta dar trebuie tinut cont ca nu s-a dat verde la transferuri. Mai mult ca sigur oltenii vor primi ceva oferte pen...

parteneri
© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora. Din 12.04.2004.

Made by BIllI © 2009