Vasile Stângă spune:
„Rămân doar daca mă bat pentru titlu”
Tot tehnicianul Energiei: „Pentru locul trei sau patru, nu vreau să mai continui, mai bine stau acasă”
Calificaţi în cupele europene, cei de la Energia aşteaptă şedinţa de săptămâna viitoare, atunci când acţionarii clubului gorjean vor stabili strategia pentru viitoarea stagiune. Toată lumea vorbeşte despre un obiectiv îndrăzneţ pentru sezonul care va debuta în toamnă, în premieră gorjenii propunându-şi titlul naţional.
Miză meci de meci
Sâmbătă, de la ora 18.00, Energia are meci pe teren propriu contra echipei CSM Satu Mare. Gorjenii sunt favoriţi cerţi ai acestei partide, însă Vasile Stângă vrea să-şi ţină elevii în priză. „Toate meciurile sunt grele, să luăm meciurile în serios. Satu Mare era la un pas să facă o surpriză cu Reşiţa, aşa că îi luăm în serios. Nu avem probleme, tot lotul e valid. Vom trata toate partidele serios. Trebuie să câştigăm totul, iar băieţii sunt decişi să facă asta. Trebuie să batem tot şi nu vom depinde de alte rezultate. Mi-e frică de un singur lucru, să nu se joace corect. Sunt câteva echipe care pot trata meciurile într-un anumit mod”, a comentat Vasile Stângă.
Tehnicianul Energiei este convins că la final de sezon vor apărea şi jocuri de culise. „După meciul cu Satu Mare, avem vacanţă de Paşte. Asta este programarea. De Paşte cred că vom fi ori pe locul patru ori pe cinci. Lupta e strânsă, Steaua are două meciuri grele, Bacăul au şi ei două meciuri grele. Noi să ne facem treaba noastră, să nu ne mai uităm ce fac ceilalţi şi să câştigăm tot până la final şi sigur vom intra în obiectiv”, a mai afirmat Stângă.
Condiţia lui Stângă
Deşi a anunţat că vrea să continue la Târgu-Jiu, Vasile Stângă pune condiţii. „Am purtat nişte discuţii cu domnul Gore. Dacă se doreşte o performanţă mai mare, rămân. Eu rămân doar să mă bat la campionat. Pentru locul trei sau patru nu vreau, mai bine stau acasă. Tind la mai mult. Vreau să mă bat la campionat cu Reşiţa şi Constanţa, dar să se dorească lucrul acesta”, a reacţionat Stângă.
Totul se va decide săptămâna viitoare, atunci când va avea loc o şedinţă a Consiliului de Administraţie. Tot peste câteva zile se va aproba şi bugetul de transferuri. „Ne gândim la viitorul sezon. Au început mişcările de trupe în Ligă, sunt jucători care îşi termină contractele. Se negociază, am început să discutăm şi noi cu unii şi alţii. Nu dăm nume, vedem ce se întâmplă. Asta e în avantajul jucătorilor că au mai multe oferte. Am făcut şi noi lista. Trei-patru jucători vom aduce, nu mai mult”, a mai anunţat Stângă.
Referitor la obiectivul pe care echipa îl are în acest final de an, oltenii spun că trag să se califice în Cupa Cupelor. „Cupa României este un obiectiv. Tratăm foarte serios competiţia, depinde pe ce loc ne clasăm. Dacă terminăm pe trei, jucăm semifinala cu o echipă puternică. Şi din Cupă te poţi duce într-o competiţie europeană, în Cupa Cupelor. Competiţia aceasta e mai uşoară ca EHF, uitaţi, Steaua poate ajunge în finală. Cinstit, aş vrea să mergem în Cupa Cupelor, Cupa EHF e foarte puternică”, a încheiat Stângă.
Cosmin Brujan | 26/03/2010 | 318 afisari










