Impact in Gorj

Editia 2138 din 25 mai 2012

Mijlocaşul Nasser spune:

„Şi noi suntem supăraţi”

Jucătorul pandurilor de origine algeriană, dar născut în Franţa, Nasser Menassel este de părere că, deşi echipa gorjeană se află pe ultimul loc, alta este valoarea trupei lui Ionuţ Badea. „Grupul s-a unit, dar în timp se sudează mai bine, pentru că sunt jucători valoroşi. Acum trebuie să vină şi rezultatele. Ne lipseşte victoria. Trebuia să câştigăm cu Urziceni, ni s-a refuzat un gol. Cu Dinamo am avut 2-0 până în minutul 84. Situaţia este dificilă”, este concluzia trasă de Nasser. Acesta spune că echipa va creşte rapid. „Din două grupuri trebuie să facem un singur grup şi să mergem pe acelaşi drum toţi. Ştiu că suporterii sunt supăraţi, dar şi noi suntem afectaţi. Trebuie să ne înţeleagă, pentru că şi noi suntem supăraţi că nu am câştigat. Fiecare meci e capital, toate meciurile sunt importante şi trebuie câştigate”, a mai spus Nasser Menassel.

Amical cu Bârca

Chiar dacă este pauză în campionat, jucătorii de la Pandurii nu se află în vacanţă. Astfel, aceştia vor juca sâmbătă, de la ora 11.00, un meci amical pe Stadionul Municipal contra unei echipe de Liga a III-a, Triumf Bârca. Adversarii pandurilor nu au meci în campionatul Diviziei C, aşa că au acceptat invitaţia gorjenilor de a veni la Târgu-Jiu pentru a diputa un joc de verificare.

Cosmin Brujan  |  02/09/2010  |  378 afisari

citeste si:

Eşecul arbitrilor?!

Pandurii a pierdut in Moldova cu scorul de 1-3. Asadar nici dupa cel de-al VI-lea meci gorjenii n-au reusit sa smulga macar un punct in fieful vasluienilor. Trupa lui Petre Grigoras a pierdut cu scorul de 3-1 si datorita rezultatelor indirecte a ajuns din nou pe loc retrogradabil...

Stângă a părăsit Energia

Vasile Stanga este istorie pentru echipa de handbal Energia. Cel mai titrat antrenor care a pregatit vreo echipa de sport in judetul Gorj a decis sa puna capat experientei de la Targu Jiu. Tehnicianul va continua sa fie selectionerul Romaniei insa nu se va mai ocupa de trupa gorj...

„Batim” moldovenii?

De patru etape consecutive gorjenii n-au pierdut in Liga 1. Al V-lea hop este la Vaslui teren unde Pandurii a cedat de fiecare data. Totusi acum oltenii viseaza sa dea lovitura contra uneia din cele mai valoroase echipe din Liga 1. Un rezultat pozitiv in Moldova ar aduce si mai m...

Şedinţă furtunoasă la Energia

Energia a pierdut la Resita cu 34-28. Gorjenii au jucat bine doar in prima parte dupa care a urmat dezastrul. Acest esec a pus gaz pe foc in tabara Energiei asa ca in perioada imediat urmatoare se asteapta luarea unor decizii importante la nivel de lot. Vor fi disponibilizari juc...

În căutarea victoriei

Echipa de baschet Energia Pandurii are meci sambata seara de la ora 19.00 pe teren propriu contra celor de la BC Mures. Acest meci este considerat drept unul important de antrenorul gorjenilor Slobodan Nikolic. Toata lumea e pregatita sa obtina victoria. Atat Asesoft cat si Targu...

„Avem jucători care pot face faţă la granzi”

Mihai Pintilii Gabi Matei si mai nou Vlad Chiriches sunt jucatorii pandurilor vanati de Steaua Dinamo sau CFR Cluj. Deocamdata gorjenii n-au primit nicio oferta concreta dar trebuie tinut cont ca nu s-a dat verde la transferuri. Mai mult ca sigur oltenii vor primi ceva oferte pen...

parteneri
© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora. Din 12.04.2004.

Made by BIllI © 2009