Impact in Gorj

Editia 2138 din 25 mai 2012

Ştiinţa Peştişani, campioană cu acte în regulă

S-a tras cortina peste fotbalul gorjean. S-a terminat şi campionatul Onoare, competiţie care s-a întins pe parcursul a câteva luni bune. Uneori mai spectaculos decât eşalonul superior, campionatul Onoare a intrat la hibernare. S-au remarcat două echipe, ambele având în buzunare biletele de promovare din Onoare în D. Concluzia este clară: cea mai bună echipă din Onoare a fost Ştiinţa Peştişani, echipă resuscitată după o agonie de câţiva ani buni.

Fiestă reţinută

Ultima etapă a fost o simplă formalitate pentru cei de la Ştiinţa Peştişani. Cu titlul pe masă, echipa şi-a onorat blazonul şi a câştigat la ultima reprezentaţie din campionat. A fost o victorie cu emoţii în faţa celor de la Zorile Moi, scor 3-2, însă care i-a mulţumit pe cei de la Peştişani. Victoria tot victorie rămâne.

La finalul meciului, a şi început sărbătoarea. Tradiţionalele „Campionii” sau „Cine e pe primul loc” s-au auzit din gurile jucătorilor care au şi făcut o horă a bucuriei la centrul terenului. Nu toţi s-au apucat în acea dezlănţuire a bucuriei pentru că unii aşteptau cu sufletul la gură să pună mâna pe trofeul acordat de AJF Gorj.

Promisiuni ca-n campanie

Imediat după hora bucuriei, jucătorii de la Peştişani, în frunte cu căpitanul lor, l-au aşteptat pe vicepreşedintele Jean Bălănescu să le acorde diploma şi preţioasa cupă. „Ce cupă frumoasă avem! O punem în vitrină, la primărie”, a sunat remarca unui jucător de la Peştişani, aflat în apropierea primarului şi viceprimarului. Apoi, cupa a fost ridicată în sus de fiecare jucător, iar în final a ajuns la omul care s-a ocupat de destinele echipei, Ion Susanu, acesta fiind preşedintele echipei. Bineînţeles nu a lipsit poza de grup, care va fi pusă la loc de cinste. Apoi au reînceput glumele. „Dom’ preşedinte, vedeţi că la anu’ mai luăm o cupă. Facem colecţie de ele. Câştigăm şi campionatul la Divizia D, că tot ne-am obişnuit cu trofeele”, a fost promisiunea făcută de un jucător.

Si picii s-au pozat

Cupa oferită de AJF a ajuns în mâinile tuturor. Aproape toată lumea prezentă la stadion a atins trofeul, diploma pe care scria locul fiind trecută în plan secund. Chiar şi piticii din localitate, probabil viitori jucători, prezenţi la ultimul meci din Onoare, s-au fotografiat cu trofeul.

Clasament final Onoare:

1. Ştiinţa Peştişani 10 7 0 3 34:10 27p

2. Pandurii Padeş 10 7 0 3 31:20 24p

3. Viitorul Brăneşti 10 5 0 5 20:28 21p

4. Foresta Văgiuleşti 10 6 1 3 30:17 19p

5. AS Zorile Moi 10 3 1 6 20:28 13p

6. AS Aninoasa 10 1 0 9 15:47 3p

Cosmin Brujan  |  02/07/2010  |  667 afisari

citeste si:

Eşecul arbitrilor?!

Pandurii a pierdut in Moldova cu scorul de 1-3. Asadar nici dupa cel de-al VI-lea meci gorjenii n-au reusit sa smulga macar un punct in fieful vasluienilor. Trupa lui Petre Grigoras a pierdut cu scorul de 3-1 si datorita rezultatelor indirecte a ajuns din nou pe loc retrogradabil...

Stângă a părăsit Energia

Vasile Stanga este istorie pentru echipa de handbal Energia. Cel mai titrat antrenor care a pregatit vreo echipa de sport in judetul Gorj a decis sa puna capat experientei de la Targu Jiu. Tehnicianul va continua sa fie selectionerul Romaniei insa nu se va mai ocupa de trupa gorj...

„Batim” moldovenii?

De patru etape consecutive gorjenii n-au pierdut in Liga 1. Al V-lea hop este la Vaslui teren unde Pandurii a cedat de fiecare data. Totusi acum oltenii viseaza sa dea lovitura contra uneia din cele mai valoroase echipe din Liga 1. Un rezultat pozitiv in Moldova ar aduce si mai m...

Şedinţă furtunoasă la Energia

Energia a pierdut la Resita cu 34-28. Gorjenii au jucat bine doar in prima parte dupa care a urmat dezastrul. Acest esec a pus gaz pe foc in tabara Energiei asa ca in perioada imediat urmatoare se asteapta luarea unor decizii importante la nivel de lot. Vor fi disponibilizari juc...

În căutarea victoriei

Echipa de baschet Energia Pandurii are meci sambata seara de la ora 19.00 pe teren propriu contra celor de la BC Mures. Acest meci este considerat drept unul important de antrenorul gorjenilor Slobodan Nikolic. Toata lumea e pregatita sa obtina victoria. Atat Asesoft cat si Targu...

„Avem jucători care pot face faţă la granzi”

Mihai Pintilii Gabi Matei si mai nou Vlad Chiriches sunt jucatorii pandurilor vanati de Steaua Dinamo sau CFR Cluj. Deocamdata gorjenii n-au primit nicio oferta concreta dar trebuie tinut cont ca nu s-a dat verde la transferuri. Mai mult ca sigur oltenii vor primi ceva oferte pen...

parteneri
© Impact in Gorj 2004. Textele si fotografiile din aceste pagini sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora. Din 12.04.2004.

Made by BIllI © 2009